Rezultate Evaluare Naţională 2016 Sălaj. Ce note au luat elevii din Sălaj. Patru medii de 10 şi 154 de medii între 9 şi 9,95

Rezultate Evaluare Naţională 2016 Sălaj. Ce note au luat elevii din Sălaj. Patru medii de 10 şi 154 de medii între 9 şi 9,95

Peste 1.900 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au dat examenul de capacitate FOTO Adevărul

Rezultate Evaluare Naţională 2016. Ministerul Educaţiei anunţă vineri, 1 iulie, rezultatele parţiale la Evaluarea Naţională. Notele sunt afişate pe site-ul edu.ro şi la avizierele instituţiilor de învăţământ. Rezultatele pot fi contestate doar pe 1 iulie, în intervalul orar 16.00-20.00. Rezultatele finale sunt făcute publice pe data de 5 iulie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Patru elevi sălăjeni au reuşit să obţină media 10 la Evaluarea Naţională din acest an. Este vorba despre Cristian Vlad Drăjan, de la Şcoala Gimnazială "Lucian Blaga" Jibou, Tatiana Ţico, de la Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalău, Daria Cosmina Pop, de la Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" Zalău şi Adelina Unguruşan Iancu, de la Şcoala Gimnazială "Gheorghe Lazăr" Zalău.

Alţi 154 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost răsplătiţi cu medii cuprinse între 9 şi 9,95.

1.915 elevi din judeţul Sălaj au susţinut Evaluarea Naţională în perioada 27-29 iunie. Notele afişate vineri, 1 iulie, pe site-ul edu.ro, pot fi contestate doar astăzi. Contestaţiile la Evaluarea Naţională 2016 vor fi analizate şi rezolvate între 2 şi 4 iulie. Ulterior afişării rezultatelor finale, pe 5 iulie, elevii şi părinţii trebuie să completeze, în perioada 8-12 iulie, fişele de înscriere la liceu, urmând ca în 19 iulie să se facă repartizarea computerizată şi în 20 iulie să se afişeze rezultatele, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei.

CALENDAR EVALUARE NAŢIONALĂ 2016

27 iunie 2016 - Limba şi literatură română - proba scrisă
28 iunie 2016 - Limba şi literatură maternă - proba scrisă
29 iunie 2016 - Matematică - proba scrisă
1 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00)
1 iulie 2016 - Depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)
2 - 4 iulie - 2016 Rezolvarea contestaţiilor
5 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Vă mai recomandăm:

 
 

Evaluare naţională 2016. Elev: „Ne-au dat poezia «Salcia». Sau era «Salcâmii»?“

Licean înjunghiat în timpul unui festival de muzică populară. Tânărul susţine, în aceste zile, Bacalaureatul

Rezultate BAC 2016. Unul din doi absolvenţi de liceu este "experimentat" la Limba română

Elev din Zalău eliminat de la Bac după ce i-a sunat mobilul

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: