Alegeri parlamentare 2012: Până la ora 14.00 au votat doar 16,6 la sută dintre sălăjenii cu drept de vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până la ora 14.00 au votat doar 16,6 la sută dintre sălăjeni FOTO Olimpia Man
Până la ora 14.00 au votat doar 16,6 la sută dintre sălăjeni FOTO Olimpia Man

Prezenţă foarte slabă la urne a sălăjenilor, în special a celor din mediul urban, la alegerile parlamentare de astăzi. Potrivit datelor primite de la preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Sălaj, judecătorul Claudia Tomşa, până la ora 14.00 votaseră doar 16,6 la sută dintre cei 200.000 de sălăjeni cu drept de vot.

Prezenţa la vot în judeţul Sălaj la alegerile parlamentare de astăzi continuă să fie extrem de slabă. Dacă la prima raportare, referitoare la situaţia de la ora 10.00, Sălajul era pe locul 8 pe ţară de la coadă, cu o prezenţă de 3,19 la sută (faţă de o medie pe ţară de 4,52 la sută), la a doua raportare, pentru ora 14.00, judeţul nostru a mai... urcat un loc, ajungând pe poziţia a 7-a, tot de la coadă, cu o prezenţă la vot de 16,6 la sută, cu aproape patru procente mai mică decât media pe ţară (20,56 la sută).

Potrivit datelor BEJ, ceea ce scade prezenţa la vot în Sălaj este comoditatea orăşenilor, participarea alegătorilor din mediul urban fiind de numai 13,89 la sută, faţă de 18,69 în mediul rural.

Prezenţa la vot de astăzi este semnificativ mai slabă decât cea din urmă cu patru ani, când până la ora 14.00 votaseră 19,39 la sută dintre sălăjeni.

 
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite