Revoluţia i-a adus pe scriitori în fruntea Sălajului

Revoluţia i-a adus pe scriitori în fruntea Sălajului

Revoluţionarii au depus coroane la troiţa din centrul Zalăului

Evenimentele din 21 decembrie 1989, care au schimbat soarta românilor, au trecut peste sălăjeni paşnic, fără vărsare de sânge.Puterea a fost preluată la Sălaj după evenimentele de acum 21 de ani de poeţi şi scriitori, membrii ai Cenaclului Literar Silvania.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu 21 de ani, în 21 decembrie, revoluţia ajunsese şi în Zalău. O revoluţie paşnică, fără vărsare de sânge, dar care a adus, ca peste tot în ţară, modificări semnificative.

În balconul Prefecturii, fostul sediu al Comitetului Judeţean de Partid, s-au perindat zeci de indivizi, mai mult sau mai puţin dornici de schimbare. Printre ei s-au numărat şi poeţi şi scriitori, membrii ai Cenaclului Literar Silvania.

De altfel, primul primar al “Zalăului liber” a fost profesorul Iuliu Suciu, preşedintele Cenaclului, iar în CPUN se afla romancierul Florin Horvath, cel care s-a ocupat câteva luni de învăţământ, cultură şi culte, în întreg judeţul. Din structurile de conducere formate atunci mai făceau parte şi prozatorul Ioan Moldovan şi poetul Ioan Ardelean.

Cenaclul Silvania – zonă “neatinsă” de politica de partid

“Eram un grup format încă dinainte de 21 decembrie. Ne întâlneam periodic, în zona Prefecturii sau a Primăriei. Cenaclul Silvania a reprezentat o pepinieră de valori şi de oameni dispuşi la schimbare. O parte din poeţii şi scriitorii din cenaclu au ajuns în funcţii importante în acele zile”, îşi aminteşte profesorul Suciu.

Într-o şedinţă a revoluţionarilor din Zalău, din 6 ianuarie 1990,  profesorul şi criticul literar Iuliu Suciu a fost propus de un preot pentru a prelua funcţia de primar, propunerea fiind aprobată în unanimitate. Suciu era şi director al Liceului Pedagogic şi a renunţat la primărie după şase luni, vreme în care nu a fost remunerat pentru funcţia de primar, considerând că profesia de dascăl are prioritate.

În opinia sa, cenaclul a constituit şi înainte de 1989 o zonă „neatinsă” de politica vremii, în care oamenii de litere puteau să se exprime liber. „Apariţia pe scena politică a scriitorilor nu a fost întâmplătoare. Până la urmă, aceşti oameni au avut mereu un spirit de frondă”, mai spune primarul primar al „Zalăului liber”.

Toţi vroiau să pună mâna pe arme

Romancierul şi prozatorul Florin Horvath a ajuns în Frontul Salvării Naţionale împins din spate de colegii de serviciu de la fabrica de anvelope. În acele vremuri tulburi, Horvath s-a ocupat de cultură, culte şi învăţământ în întreg judeţul.

„Toţi voiau să pună mâna pe arme, iar marele merit al Frontului este că am reuşit să luăm armele din instituţii şi astfel nu s-a ajuns la vărsare de sânge. Pe de altă parte, în domeniile de care m-am ocupat am avut mult de furcă cu problemele religioase şi naţionale. Propunerile pentru numirea unui inspector şcolar adjunct de etnie maghiară, sau demersurile pentru retrocedarea bisericilor greco catolice au stârnit numeroase controverse şi discuţii aprinse”, explică Florin Horvath.

Comemorare la troiţa din centru

Reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, membrii asociaţiilor de revoluţionari şi ai partidelor politice au depus astăzi, de la ora 11.00, coroane de flori la troiţa ridicată în cinstea eroilor Revoluţiei. Evenimentul comemorativ a debut cu o slujbă de pomenire, iar în finalul manifestării, cei prezenţi au putut admira defilarea gărzii de onoare formată din soldaţi, jandarmi şi pompieri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: