Revoluţia din 1989 în Sălaj. Cum a fost tulburată liniştea judeţului de ”exilarea” lui Laszlo Tokes într-un sat de aici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii din zona industrială au venit în centrul oraşului în 22 decembrie
Muncitorii din zona industrială au venit în centrul oraşului în 22 decembrie

În Sălaj, nu a murit nimeni la Revoluţie. Primele ieşiri în stradă au avut loc aici abia în 22 decembrie, ziua în care cuplul Ceauşescu a fost capturat şi arestat. Cel mai ieşit din comun eveniment din acele zile a fost prezenţa în judeţ a pastorului reformat Laszlo Tokes, mutat disciplinar la Mineu.

Incidentul de la care - după unii - ar fi pornit Revoluţia din decembrie 1989, mutarea disciplinară din Timişoara a pastorului Laszlo Tokes şi valul de nemulţumire stârnit de această măsură are implicaţii în Sălaj. Mineu, un sat din comuna Sălăţig, a fost locul în care superiorii bisericeşti ai pastorului l-au exilat pe acesta după mai multe neînţelegeri între cele două părţi, care au culminat cu refuzul lui Tokes de a permite un control financiar. Potrivit historia.ro, în acesta condiţii, pastorul a fost mutat disciplinar în parohia din Sălaj, ordinul de intervenţie pentru evacuarea sa fiind dat de judecătoria Timişoara în urma cererii făcute de Episcopia Reformată Oradea, reprezentată prin episcopul Laszlo Papp, la data de 16 septembrie 1989.

Tokes a refuzat, însă, mutarea şi a cerut sprijinul enoriaşilor săi, pentru a pune, astfel, presiune pe superiorii săi. În cartea “Asediul Timişoarei”, Tokes scrie că în 3 decembrie 1989 a cerut de la amvon enoriaşilor să semneze pentru renunţarea la evacuarea sa, strângându-se 700 de semnături. Pentru că petiţia respectivă nu a schimbat decizia de mutare a pastorului în Sălaj, câteva zeci de credincioşi se adună, în 15 decembrie, în faţa casei din Timişoara în care acesta locuia, evenimentele luând amploare în 16 decembrie, când credincioşilor fideli lui Tokes li se alătură şi alţi timişoreni nemulţumiţi de restricţiile regimului comunist. După câteva ore, Laszlo Tokes a fost arestat şi evacuat din Timişoara la Mineu, unde episcopia reformată în numise preot.


Zvonuri - Tokes fusese bătut de Securitate


Măsura a inflamat spiritele şi imaginaţia românilor, zvonurile neîntârziind să apară. ”Se zvonea ba că Tokes fusese bătut de securişti şi este internat în spital, ba că este închis în beciurile Securităţii. Pentru că, din cauza acestor zvonuri, oamenii erau agitaţi şi puteau să reacţioneze urât, am decis să mă duc la Mineu, să văd ce se întâmplă”, îşi aminteşte istoricul sălăjean Cornel Grad,  făcea parte din comitetul de conducere organizat atunci de revoluţionari şi răspundea de ordinea publică. Istoricul povesteşte că s-a dus de la Zalău la Mineu cu un prieten de etnie maghiară şi l-a găsit pe Tokes în casa parohială înconjurată de foarte multă lume. Grad spune că i-a cerut pastorului să-l însoţească la Zalău, pentru a arăta mulţimii strânse în centrul oraşului că nu a păţit nimic. Pastorul a refuzat să-l însoţească pe Cornel Grad la Zalău, motivând că, fiind vinerea înainte de Crăciun, trebuie să slujească în biserică. A scris, însă, un bilet, în care a menţionat că este bine, cu care istoricul s-a întors la Zalău, unde, chemat de Tokes, a venit şi protopopul reformat de la Şimleu Silvaniei, care a confirmat că scrisul îi aparţine pastorului. ”Soţia lui – gravidă – se rezema de soba de teracotă. Tokes era galben – vineţiu”, îşi aminteşte Grad. Lazslo Tokes s-a întors la Timişoara în 15 ianuarie 1990.


Cinci sălăjeni şi-au pierdut viaţa la Revoluţie în mai multe oraşe din ţară


Chiar dacă la Zalău nu s-a vărsat nicio picătură de sânge, în ţară cinci sălăjeni şi-au pierdut viaţa în acele evenimente din decembrie 1989. Este vorba despre Sergiu Butuza,de loc din Ileanda, erou martir al Revoluţiei după ce în decembrie 1989 a fost împuşcat în coloana vertebrală la Bucureşti, în zona Sălii Palatului. Nagy Samuel, din Sălăţig, împuşcat mortal la Brăila, unde era militar în termen. Vasile Lobonţ, din Stîrciu, împuşcat la Sibiu, unde era angajat civil al Miliţiei. Ioan Poptelecan, din Gâlgău, împuşcat la Reşiţa. Crăciun Rus, din Sângeorgiu de Meseş, împuşcat în curtea unei unităţi militare din Turda.


Ceremonie comemorativă marţi, 22 decembrie


Împlinirea a 26 de ani de la acele evenimente va fi marcată, la Zalău, print-o ceremonie ce va avea loc marţi, 22 decembrie, de la ora 11.00, în faţa intrării în Parcul Central. Ceremonia este organizată de Instituţia Prefectului şi Asociaţia 21 Decembrie 1989, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Zalău. Ceremonia, ce va include deja obişnuitele discurusuri şi depunerile de jerbe de flori, se va încheia cu defilarea gărzii de onoare.

Vă mai recomandăm:

FOTO - VIDEO Amintiri de la Revoluţie. Preotul Ioan Ghiurco: ”În ziua de Crăciun, m-a colindat la biserică Armata”



 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite