Răzbunarea unei femei înşelate. A incendiat patul în care şi-a prins iubitul cu amanta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revoltată că partenerul său o înşeală, femeia a incendiat patul în care i-a surprins în flagrant pe cei doi amorezi.

O româncă în vârstă de 48 de ani din Italia a fost arestată de către carabinieri, sub acuzaţia de distrugere prin incendiere.

Potrivit presei din Peninsulă, femeia locuia de mai mulţi ani împreună cu partenerul său într-o baracă abandonată dintr-o tabără de persoane fără adăpost din zona Romei. Sâmbătă, 14 noiembrie, românca şi-a surprins concubinul cu o altă femeie în pat, motiv pentru care a decis să se răzbune pe bărbatul infidel, scrie publicaţia Roma Today. Pe moment nu a reacţionat violent, însă câteva ore mai târziu, profitând de absenţa partenerului, a incendiat patul în care cei doi şi-au consumat aventura amoroasă.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, pompierii sosiţi la faţa locului reuşind să stingă flăcările în scurt timp.

Mai puteţi citi:

Româncă găsită moartă într-o benzinărie din Italia. Femeia lucra ca şoferiţă pe TIR pentru a-şi întreţine familia

Moarte suspectă a unui român carantinat în Italia. Bărbatul se întorsese din ţară de circa două săptămâni

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite