Radu Rus a doborât record după record la proba de obstacole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Rus a adunat peste 200 de medalii în scurta sa carieră de sportiv, dar a recuperat performanţa prin elevii săi deveniţi campioni şi recordmani.

A început să practice atletismul în 1963, când avea doar 15 ani, iar un an mai târziu a cucerit titlul de campion naţional la 1500 metri obstacole, juniori, performanţă obţinută de opt ori în patru ani. În 1967 atletul  a ajuns al şaselea la campionatul european de juniori, obţinând a doua performanţă mondială la 1500 metri obstacole. în 1968 devine campion la seniori şi urcă pe podium la Campionul Balcanic.

Campion şi recordman

În perioada 1965-1968 a doborât record după  record la probele de 800 şi 1500 metri abstacole.

La insistenţa nostră şi-a contabilizat şi rezultatele din scurta, dar frumoasa, carieră de sportiv: peste 200 de medalii la Campionatele Naţionale de juniori, tineret  şi seniori, din care 52 de titluri naţionale  la pistă, sală şi cros, 28 de medalii la Campionatele Balcanice de juniori, tineret şi seniori, în aer liber, sală şi cros, din care 12 titluri de campion, şi 31 de medalii la competiţii internaţionale.

„Am ajuns să fac atletism de performanţă din întâmplare, aşa cum se întâpm de fiecare dată. Am câştigat un concurs şcolar, după ce am cochetat cu mai multe sporturi”, rememorează Radu Rus, actual antrenor de atletism.

A ieşi din competiţie la doar 20 de ani

Strălucita carieră de sportiv a încetat în 1969. Avea 21 de ani când a suferit un accident la genunchi care l-a scos mult prea devereme de pe pistă.
„Când am văzut că nu pot continua m-am decis să mă fac dascăl”, spune Radu. A urmat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj pe care a terminat-o ca şef de promoţie. Imediat după facultate, fosta glorie naţională a fost cooptat la Zalău, ca profesor-antrenor la Clubul Sportiv Municipal Zalău.  În 1978 s-a mutat la Clubul Sportiv Şcolar, cu o întrerupere de şase ani, când antrenorul zălăuan  a coordonat lotul naţional de atletism de la Centrul Naţional Olimpic de Atletism din Deva. „La Deva, pe lângă lotul de gimnastică era un centru de pregătire a atleţilor juniori”, afirmă Radu Rus.

Talentul, inteligenţa, dragostea pentru sport au fost redovedite în cariera de antrenorul prin performanţele extraordinare la care au ajuns elevii săi, printre care: Simona Staicu - campioan mondial la junioare, Margareta Ghile - maestră a sportului, multiplă campioană la probele de obstacole , actual antrenor la Steaua, Nelian Ianchiş - câştigător al Cupei Europei şi Cornel Milaş - campion şi recordman naţional. 

Acum, Radu Rus pregăteşte copii –viitori campioni- şi atleţi care au urcat deja pe podiumul naţional. Îşi doreşte doar să aibă sănătate şi susţinere din partea autorităţilor pentru modela  talentele de azi.

 Ce-i place

„Mă unge pe inimă când văd un sportiv senior care vrea să facă treabă. Îmi place răsplata lucrului bine făcut. Când am timp îmi place să merg la pescuit şi, cel mai mult să îngrijesc de nepoata mea de cinci ani care vine cu mine la antrenamente”.

Nu-i place

„Nu-mi place nimicnicia umană, minciuna şi neseriozitatea, lipsa coloanei vertebrală. Nu-mi plac oamenii care driblează. Vremurile nu sunt cele care au fost când am venit la Zalău, când toate se puteau. Acum nu avem deschiderea spre performanţă de atunci”.


Întrebări şi răspunsuri:

Aveţi vreun regret, o nemulţumire legat de acest sport?

R.R.: „Regret dispariţia  din conducerea mişcării sportive a oamenilor de sport, în favoarea celor care – doar-  lucrează în sport. Îmi pare rău de lipsa unei culturi sportive care să pună atletismul la locul potrivit, dezinteresul celor care împart resursele financiare, care sunt invers proporţionale cu zestrea de rezultate pe care această ramură sportivă a adus-o pentru municipiu, judeţ”.

Cum descrieţi atletismul?

R.R.: „Alergarea, aruncarea şi săritura, deci atletismul, sunt cele mai naturale mişcări ale omului. Pentru a face atletism de performanţă, unui copil îi trebuie un bagaj motric de la natură şi disponibilitate. Orice copil trebuie dus undeva unde să-şi formeze ABC-ul mişcării. Părinţii trebuie să înţeleagă că mişcarea este sănătate, iar beneficiile vor fi evidente”.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite