Protest spontan pe scările instanţei. Aproape 50 de grefieri au manifestat împotriva legii salarizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grefierii de şedinţă susţin că în urma aplicării prevederilor noii legi a salarizării, lefurile lor vor scădea considerabil.

Aproximativ 50 de grefieri de şedinţă din Sălaj au organizat marţi, 30 mai, de la ora 11, un protest spontan, în faţa instanţelor de judecată, afişând pancarte cu lozinca "protestăm împotriva proiectului cadru a legii de salarizare". În Zalău, protestatarii s-au adunat pentru două ore în faţa Tribunalului Sălaj, cerând oficialilor Ministerului Justiţiei să ia măsurile necesare pentru ca salariile lor să nu aibă se suferit.

"Reglementările din proiect ce privesc categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor şi parchetelor, în forma iniţiatorului, precum şi în cea adoptată de prima cameră sesizată, sunt profund injuste, în totală neconcordanţă cu realitatea factuală şi normativă privitoare la recrutarea, activitatea, cariera profesională şi importanţa muncii categoriei noastre de personal, interdicţiile şi incompatibilităţile la care suntem supuşi şi atribuţiilor suplimentare preluate de la magistraţi", i-au transmis reprezentanţii Federaţiei Projust, ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Grefierii sălăjeni susţin că în forma actuală, proiectul prevede diminuarea considerabilă a salariilor acestei categorii profesionale. "Potrivit grilei propuse în proiectul cadru, un grefier de şedinţă cu studii superioare, nivel maxim de salarizare, vechime şi sporuri maxime, al cărui salariu net este acum de 5.600 de lei, va ajunge la 4.600 de lei. Şi salariile specialiştilor IT vor scădea drastic", ne-a declarat Daniela Chichişan.

Ca urmare, grefierii îi cer ministrului Justiţiei "să depună toate diligenţele în a susţine în faţa Parlamentului României interesul categoriilor profesionale din sistemul de justiţie, în scopul de a se asigura că întreg personalul care contribuie în mod direct şi decisiv la înfăptuirea actului de justiţie va beneficia de o salarizare decentă şi corespunzătoare pregătirii profesionale, importanţei muncii depuse". În caz contrar, ei consideră că Tudorel Toader ar trebui "să îşi reanalizeze rolul şi oportunitatea continuării mandatului".

Protestul sălăjenilor va continua mâine, de la ora 10. La nivelul instanţelor din Sălaj îşi desfăşoară activitatea 58 de grefieri de şedinţă.

Mai puteţi citi:

Conflict stins la Rominserv IAIFO Valves. Angajaţii au obţinut măriri de salarii

UPDATE FOTO VIDEO Zalăul, în a patra zi de proteste. Peste 1.500 de oameni au mărşăluit pe străzile oraşului

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite