Protest spontan la Poştă. Ghişeele au fost închise timp de patru ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii din Poşta Română au încetat activitatea în mai multe puncte de lucru din ţară, inclusiv în Sălaj, după ce negocierile cu reprezentanţii companiei au eşuat miercuri seară.

Poştaşii din Zalău nu au permis accesul clienţilor în Oficiul Poştal nr. 1, situat în spatele Primăriei Zalău, în semn de protest faţă de propunerile venite din partea conducerii companiei, care condiţionează majorările salariale de concedieri. Greva spontantă a debutat la ora 8, ghişeele fiind închise până la ora 12.

Aceasta nu este prima acţiune de protest a poştaşilor sălăjeni. În urmă cu o lună, aproximativ 40 de angajaţi au ieşit în stradă pentru a atrage atenţia factorilor responsabili asupra problemelor cu care se confuntă. Principala lor revendicare este ca fiecare din cei 26.000 de salariaţi ai Poştei Române să primească o majorare  salarială de 200 de lei. „Avem foarte mult de lucru pe bani foarte puţini. Mai mult de jumătate dintre salariaţi câştigă salariul minim pe economie, deşi responsabilităţile lor sunt enorme”, afirma, atunci, Călin Balog, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din Sălaj.

Vă mai recomandăm:

Protest spontan al poştaşilor din Zalău. Aproape 40 de lucrători au ieşit în stradă pentru a cere salarii mai mari

Sanitarii sălăjeni ameninţă cu greva. Lider sindical: "S-a creat un tratament discriminatoriu al structurilor profesionale din Sănătate"

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite