Primul milionar al Sălajului a fost, înainte de Revoluţie, ofiţer de Securitate

Primul milionar al Sălajului a fost, înainte de Revoluţie, ofiţer de Securitate

Viorel Stanca (foto mijloc), pe vremea când era preşedintele PRM Sălaj

Chiar dacă, oficial, nu există o statistică în acest sens, este limpede că primul sălăjean care s-a afirmat, după Revoluţie, prin averea sa este Viorel Stanca, primul şi singurul, deocamdată, om de afaceri din Sălaj ajuns în Top 300 Capital.

Ştiri pe aceeaşi temă

Personaj controversat, asupra căruia au planat, de-a lungul timpului, suspiciuni că ar fi făcut Poliţie Politică înainte de 1989 (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 2010, că a fost ofiţer de securitate), Viorel Stanca este primul sălăjean care a intrat în Topul 300 al milionarilor români. În 2006 avea o avere estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, rămânând şi până astăzi singurul sălăjean ajuns, împreună cu familia sa, în acest top. Averea lui Viorel Stanca se leagă de grupul de firme Vidalis, compus din şapte societăţi, fiecare dintre acestea având diferite obiecte de activitate şi implicând în total aproximativ 400 de angajaţi. Bazele grupului au fost puse, potrivit datelor de înregistrare, în 1994. Conform presei vremii, între 1996 şi 1998, Viorel Stanca a fosz şi director pe Sălaj al firmei Perfect Renaissance Timişoara, cunoscută mai cu seamă prin produsul "Vodca Perfect", dar şi printr-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de procurorii din Târgu Mureş nefinalizat niciodată.
 
După divorţul de soţia sa, Lia, conducerea grupului Vidalis a fost preluată de aceasta, Viorel Stanca intrând, în ultimii ani, într-un oarecare con de umbră.
 
Fost ofiţer de contrainformaţii
 
Viorel Stanca a lucrat din 1977 ca şi ofiţer de contrainformaţii în cadrul Securităţii, rămânând şi după 1989 în cadrul SRI, până în 1992, când a trecut în rezervă. În 2007, la propunerea SRI, preşedintele Traian Băsescu l-a ridicat la rang de general de brigadă în rezervă, decizie ce a stârnit controverse la acea vreme. Din punct de vedere politic, Viorel Stanca a activat timp de mai mulţi ani în Partidul Democrat, fiind preşedintele organizaţiei Sălaj în perioada 2001 - 2008. În 2012 a preluat, temporar, conducerea PRM Sălaj, renunţând după puţin timp şi la acest partid şi la implicarea politică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: