Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate

Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate

Radu Căpîlnaşiu se află la al treilea mandat de primar al Zalăului FOTO Adevărul

Primarul Municipiului Zalău, liberalul Radu Căpîlnaşiu, a fost declarat incompatibil de ANI pe motiv că a deţinut, în paralel cu funcţia de primar, şi calitatea de reprezentant al municipiului în AGA la două societăţi aflate în subordinea Consiliului Local Zalău.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat postat azi pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, Radu Căpîlnaşiu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 mai 2010 – 01 august 2013, precum şi în perioada 26 iulie 2010 – prezent, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de Primar al Municipiului Zalău, Judeţul Sălaj, şi calitatea de reprezentant al Municipiului Zalău în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor S.C. E-STAR ZA DISTRITERM S.R.L., precum şi în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor S.C. CITADIN ZALĂU S.R.L. Astfel, acesta a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar […] este incompatibilă cu […] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local”. Prima societate este rezultatul unei asocieri între Primăria Municipiului Zalău şi o firmă din Ungaria, cu participare de 49 la sută a municipalităţii, asociere care în 2010 a concesionat pe 49 de ani serviciul de distribuţie şi transport al energiei termice în sistem centralizat. Între timp, societatea a intrat în faliment.

Cea de-a doua societate funcţionează în subordinea Consiliului Local Zalău şi se ocupă de administrarea domeniului public al oraşului.

UPDATE: Primarul Zalăului: "Datele greşite ale Oficiului Registrul Comerţului Sălaj au fost preluate de ANI fără să le fi fost verificată acurateţea"

Primarului Zalăului a transmis, ulterior publicării comunicatului ANI, un punct de vedere în legătură cu acuzaţiile care i se aduc: ,,Referitor la constatările Agenţiei Naţionale de Integritate, doresc să fac cunoscute următoarele informaţii: nu fac parte din Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Citadin Zalău SRL. Datele greşite ale Oficiului Registrul Comerţului Sălaj au fost preluate de ANI fără să le fi fost verificată acurateţea.  În ceea ce priveşte această societate, în calitate de primar am fost împuternicit de Consiliul Local al Municipiului Zalău să semnez actele de înfiinţare a societăţii iar de Adunarea Generală a Acţionarilor SC Citadin Zalău SRL am fost împuternicit să semnez contractul de manager.

 O altă constatare a ANI pe care o voi explica se referă la incompatibilitatea cu calitatea de membru în AGA a S.C. E-STAR ZA DISTRITERM S.R.L., de asemenea o informaţie incorectă. Există două legi – legea 161/2003 şi 15/1990; una stabileşte situaţiile de incompatibilitate cu calitatea de membru în CA al societăţilor comerciale şi de membru în AGA, iar cealaltă defineşte societăţile comerciale de interes local, care au ca şi acţionar unitatea administrativ teritorială. Prin statut, acţionariatul şi conducerea societăţii despre care vorbim sînt asigurate de  firma maghiară. Precizez că este vorba de  o funcţie neremunerată. Toate acestea vor fi contestate în instanţă pentru ca situaţia să fie clarificată în condiţiile legislaţiei în vigoare,, declară Radu Căpîlnaşiu, primarul Municipiului Zalău.

 

Primarul din Dragu, acum şi incompatibil


Şi primarul comunei Dragu, Claudiu Lazăr, revine în atenţia ANI, după ce în 7 octombrie el a fost găsit de agenţie în conflict de interese pentru că şi-a angajat mama pe post de consilier personal. Acum, primarul din Dragu a fost găsit incompatibil pentru că în perioada 11 mai – 20 iunie 2012, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de funcţionar public şi calitatea de candidat la alegerile locale, şi, ulterior, pe cea de  Primar al Comunei Dragu, Jud. Sălaj (începând cu data de 18 iunie 2013).

"Astfel, IULIU CLAUDIU LAZĂR nu a respectat dispoziţiile art. 94, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora „Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă, cu excepţiile prevăzute la art. 34”, dispoziţiile art. 95, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora „Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii: pentru participare la campania electorală”, dispoziţiile art. 97, alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă: pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales; până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit”, precum şi dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu [...] calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia”", se precizează în raportul ANI.

citeste totul despre: