Primarul Zalăului – casă de tip conac în centrul oraşului

Primarul Zalăului – casă de tip conac în centrul oraşului

Casa în care locuieşte edilul din Zalău este situată în zona centrală a oraşului

Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, este unul dintre cei mai înstăriţi primari de municipii din ţară – cel puţin asta arătau clasamentele realizate de o publicaţie economică anul trecut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Luând în considerare casele pe care le are în proprietate, Căpîlnaşiu este al optulea edil pe ţară, cu trei astfel de imobile – o casă la Zalău, în care locuieşte, una la Hida şi o casă de vacanţă la Vânători.

Potrivit declaraţiei sale de avere, casa din Zalău, o clădire veche, tip conac, a fost primită de edil ca şi donaţie în 1991. Casa are o suprafaţă de 210 metri pătraţi şi este situată foarte aproape de centrul Zalăului, primarul putând ajunge la birou, pe jos, în cinci minute.



Căpîlnaşiu mai are o casă la Hida, moştenită de soţia sa, Adriana în 2003, şi una de vacanţă în comuna Cizer, construită în 2009.

După suprafaţa totală a terenului deţinut, cu terenuri ce însumează 59.952 metri pătraţi de teren, primarul ocupă locul 3 la nivel naţional. O treime din acest teren este reprezentată de cei 20.000 de metri pătraţi teren intravilan, din Valea Miţii, unde primarul Zalăului a cumpărat în 2006, alături de alţi doi asociaţi, 12 hectare de teren. O parte din teren a fost vândut deja, Căpîlnaşiu mai având acolo doar cei 20.000 de metri pătraţi de teren, neplătiţi încă fostului proprietar. Radu Căpîlnaşiu mai deţine 250 de metri pătraţi de teren intravilan în Zalău (suprafaţa aferentă casei edilului de pe strada Crişan), 8.902 metri pătraţi de teren – tot intravilan – moşteniţi de soţia sa în comuna Hida, şi 7.400 de metri păstraţi în Vânători, comuna Cizer, acolo unde primarul are o casă de vacanţă. În declaraţia sa de avere mai apare şi un teren agricol de 23.400 de metri pătraţi, în localitatea Unimăt, comuna Acâş – Satu Mare.

Citeşte şi Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate

FOTO Cât valorează arta: Primăria Zalău a plătit 175.000 de lei pentru obiectele montate în parcul central

SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Cum au reuşit aleşii să-şi facă „fortăreţe“ pe câte două străzi şi zeci de hectare din banii noştri


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările