Primarul care riscă să ajungă pentru a treia oară la închisoare. Ce acuzaţii îi aduc procurorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul edil al unei comune din judeţul Sălaj are deja la activ două condamnări la închisoare, în prezent el executând o pedeapsă de cinci ani şi jumătate pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual asimilat faptelor de corupţie.

Sandu Bercean, fostul primar al comunei sălăjene Meseşenii de Jos, este trimis în judecată într-un al treilea dosar penal. Edilul, care ispăşeşte, în prezent, o pedeapsă de cinci ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual asimilat faptelor de corupţie, este acuzat de această dată de comiterea infracţiunii de delapidare în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada 21 iunie 2013-25 februarie 2014, Bercean a ridicat în patru rânduri, din contun bancar al societăţii Meseşenii de Jos Serv SRL, în cadrul căreia comuna Meseşeni era asociat unit şi reprezentată tocmai de către primar, suma totală de 16.545 de lei, pe care şi-a însuşit-o. De asemenea, spun anchetatorii, din ianuarie până în iunie 2013 şi-a însuşit şi a utilizat în interes personat nu mai puţin de 400 de vouchere de combustibil, prejudiciul depăşind 20.000 de lei.

Sălăjeanul are la activ două condamnări la închisoare cu executare, pentru cea din urmă aflându-se şi acum după gratii.

Important membru PSD, Sandu Bercean a ţinut frâiele comunei Meseşeni timp de trei mandate, fiind nevoit să renunţe la fotoliu, în 2014, după ce a fost condamnat definitiv, la 6 luni de închisoare cu executare pentru conflict de interese în formă continuată, conflict de interese şi fals intelectual. Din cele 6 luni, Bercean a stat în spatele gratiilor doar două luni şi jumătate. Potrivit procurorilor, în perioada 2007-2012, el a achiziţionat, în mod repetat, mărfuri de la societatea soţiei sale, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru aceasta din urmă de peste 145.000 de lei.

De asemenea, în perioada 2011-2012, a achiziţionat mărfuri de la firma fiului său, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta din urmă în valoare de circa 15.000 de lei. Cu mărfurile respective a fost aprovizionat Centrul de Zi aflat în subordinea primăriei. Primarul a declarat judecătorilor că nu a urmărit obţinerea unui profit pentru sine sau familia sa, ci doar să rezolve problemele sociale din comunitate. În plus, el a emis, la finele anului 2009, o dispoziţie prin care şi-a angajat fiica în funcţia de consilier personal.

Anul trecut, el a fost încarcerat din nou, în urma unei condamnări de cinci ani si jumatate pentru trei fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice şi de trei infracţiuni de fals intelectual asimilat faptelor de corupţie. În 2012, spun procurorii, a plătit integral lucrările de reabilitare a Şcolii din Meseşenii de Sus, deşi constructorul nu executase nici jumătate din investiţie, a achitat efectuarea unui studiu de dezvoltare a comunei şi un sondaj de opinie, niciunul realizate, însă. Valoarea prejudiciului cauzat era de circa 300.000 de lei. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanţa i-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, atât pe durata executării pedepsei, cât şi timp de cinci ani după aceea.

În plus, fostul edil a fost obligat să achite către ANAF, în solidar cu un alt inculpat din dosar, aproape 300.000 de lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente prejudiciului principal.

Mai puteţi citi:

Fost primar PSD, trimis la închisoare pentru corupţie. Instanţa l-a găsit vinovat în 6 capete de acuzare

Condamnare definitivă pentru un edil care şi-a angajat fiicele la primărie şi a achitat din bani publici lucrări neefectuate

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite