Primăria depune luni cinci pachete de proiecte de reabilitare termică a blocurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul a fost făcut astăzi, de către primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, care a anunţat că fiecare proiect are o valoare minimă de 1,7 milioane de lei.

Mai multe blocuri din Zalău, în special din zona centrală ar oraşului, ar putea intra anul acesta într-un program de reabilitare termică finanţat din fonduri europene prin Ministerul Dezvoltării. Potrivit primarului Radu Căpîlnaşiu, care a susţinut azi o conferinţă de presă la partid (PNL), avor fi depuse cinci pachete de proiecte, valoarea fiecărui proiect fiind de minimum 1,7 milioane de lei. Prin acest program de finanţare, 60 la sută din costurile izolării termice sunt acoperite din fonduri europene şi de la bugetul de stat. Restul de 40 la sută este suportat de la bugetul local şi de asociaţiile de proprietari. Contribuţia asociaţiei merge de la 10 la sută, în cazul în care peste jumătate dintre locatari au venituri mai mici de 150 de euro pe membru de familie (venit net lunar), la 30 la sută, dacă veniturile a cel puţin 50 la sută dintre cei ce locuiesc acolo ajung până la 500 de euro. În cazul blocurilor din Zalău, locatarii vor avea de suportat 20 la sută din valoarea investiţiei, restul de 20 la sută din cofinanţare urmând să fie asigurată de primărie. Potrivit lui Căpîlnaşiu, municipalitatea va asigura, în primă fază, din bugetul local, şi sumele pe care le vor avea de plătit locatarii, urmând să recupereze mai apoi de la aceştia, printr-o taxă lunară ce nu va depăşi suma de 200 de lei, banii respectivi.


Primarul Radu Căpîlnaşiu s-a referit, în aceeaşi conferinţă, şi la ordonanţa privind unele măsuri financiare pentru asigurarea creşterii gradului de absorbţie a instrumentelor structurale alocate României în perioada 2007-2013, adoptată miercuri de guvern. „Practic, acest act normativ înlocuieşte procedura de rambursare cu procedura de decontare”, a explicat, primarul. Potrivit edilului, în acest moment, atunci când se efectuează lucrările, constructorul transmite beneficiarului respectiv - autorităţii locale - documentele pentru plată, beneficiarul trebuie să achite din surse proprii aceste lucrări, transmite la minister, la Autoritatea de Management, toată documentaţia, inclusiv dovada că a efectuat plata, după care ministerul solicită bani de la UE şi transmite înapoi autorităţii locale. Acest sistem a produs şi produce în continuare foarte mari blocaje în administraţia locală şi este înlocuit cu sistemul de decontare.


Conform noii ordonanţe, constructorul transmite la autoritatea locală factura, autoritatea locală întocmeşte toată documentaţia necesară, cu excepţia ordinului de plată, respectiv cu excepţia dovezii că a efectuat plata, toată documentaţia este transmisă la Autoritatea de Management, care verifică rapid, îi alocă banii, urmând ca în cinci zile autoritatea locală să facă dovada că a efectuat plata.


Referindu-se la proiectele de reabilitare termică, primarul Radu Căpîlnaşiu a explicat că, spre exemplu, datorită ordonanţei, Primăria Zalău nu va mai fi nevoită să folosească milioanele de lei prevăzute în buget pentru plata lucrărilor de reabilitare termică până la decontarea lor de către autoritatea de management. Edilul susţine, însă, că banii nu vor fi folosiţi nici pentru alte investiţii, pentru că din ei se va achita partea de coplată ce revine primăriei în acelaşi proiect.


Potrivit analistului economic Alexandru Tamba, ordonanţa ar putea efecte benefice asupra economiei în măsura în care se scurtează termenele de decontare. „Cu cât se elimină mai multe verigi şi se scurtează timpul de încasare de către firme a banilor, cu atât mai bine”, susţine el.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite