Prejudiciu de aproape 400.000 de lei cauzat de un afacerist din Sălaj. Ce a făcut bărbatul în speranţa unei pedepse mai blânde

Prejudiciu de aproape 400.000 de lei cauzat de un afacerist din Sălaj. Ce a făcut bărbatul în speranţa unei pedepse mai blânde

Tribunalul Sălaj va decide dacă acceptă sau nu acordul încheiat de inculpatu cu procurori FOTO Arhivă

Administratorul unei societăţi din judeţul Sălaj, ce are ca obiect de activitate executarea de lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor, este trimis în judecată de către procurori într-un dosar de evaziune fiscală.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, inculpatul Csaszar-Pal Zsombor, în calitate de administrator al SC Joes Roads SRL din localitatea Panic, în august 2012, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii o factură fiscală fictivă privind achiziţia a 9.889 rulmenţi, în valoare de aproape 14,3 milioane de lei. În acest fel, susţin anchetatorii, bărbatul a încercat să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciul cauzat fiind estimat la 392.566 lei.
 
Administratorul firmei şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor, împreună convenind asupra unei pedepse de patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de şase ani.
O decizie în ceea ce priveşte acordul încheiat de inculpat şi procurori va fi luată de către magistraţii Tribunalului Sălaj.
 
Vă mai recomandăm:
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: