Prefectul care a declarat război „micilor atenţii“ şi privilegiilor din instituţiile publice. „E jenant să avem asemenea derapaje“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ceremonia de învestire a noului prefect (foto dreapta) a fost prezent ministrul Transporturilor FOTO Andreea Vilcovschi
La ceremonia de învestire a noului prefect (foto dreapta) a fost prezent ministrul Transporturilor FOTO Andreea Vilcovschi

Noul prefect al judeţului Sălaj a fost învestit în funcţie sâmbătă, 14 decembrie, în prezenţa ministrului Transporturilor, Lucian Bode, a directorilor de deconcentrate, a şefilor structurilor MAI şi a foştilor colegi din PNL.

Imediat după depunerea jurământului, noul prefect de Sălaj, Virgil Ţurcaş, a ţinut să îi avertizeze pe reprezentanţii deconcentratelor că nu va tolera niciun fel de abatere şi le-a cerut acestora să nu uite că sunt în slujba cetăţeanului.

"Avem destul de multe probleme în instituţii. Avem 30 de ani de democraţie şi 20 de ani de funcţie publică şi lucrurile nu au progresat aşa cum ar fi trebuit. Avem încă instituţii sau şefi care nu se comportă adecvat cu cetăţenii. Avem încă probleme de relaţionare în interiorul instituţiei; trebuie să ţinem cont că cetăţeanul este în centrul preocupărilor noastre, a instituţiilor. Am văzut de multe ori şefi, directori care sfidează banul public, se comportă în acele instituţii cum nu ar trebui. Vom corecta toate aceste lucruri, pentru că e jenant să avem asemenea derapaje", a spus Ţurcaş.

Acesta a subliniat că "micile atenţii" trebuie să dispară: "Mai sunt probleme de integritate şi ne facem că nu observăm; de exemplu, în spitale. Trebuie să corectăm aceste lucruri şi pentru oamenii oneşti din instituţii. Îi nedreptăţim dacă tolerăm în continuare şi vom fi cândva acuzaţi că nu am făcut nimic pentru acest lucru. La 30 de ani încă se mai... ştiţi ce se întâmplă în spital; o să intru în detalii cu alte ocazii, pentru că am o radiografie a instituţiilor. Avem servicii deconcentrate cu atribuţii de control... încă se mai practică mici atenţii".
De asemenea, noul prefect a atras atenţia şefilor de deconcentrate să renunţe la privilegiile funcţiei. "Încă şefii din judeţ mai abuzează de poziţia pe care o au, pentru a-şi rezolva anumite chestii. Unul dintre obiectivele mele este atacarea privilegiilor şefilor. Eu o să vin pe jos la serviciu sau cu maşina proprie. Sunt unii care îşi duc nevestele la coafor sau copiii la creşă cu maşinile de serviciu. Astăzi punem punct acestor lucruri".

Cine este noul prefect de Sălaj

Noul prefect al judeţului Sălaj a fost învestit în funcţie sâmbătă, 14 decembrie, în prezenţa ministrului Transporturilor, Lucian Bode, a directorilor de deconcentrate, a şefilor structurilor MAI şi a foştilor colegi din PNL.
La ceremonia de învestire a noului prefect au fost prezenţi ministrului Transporturilor, Lucian Bode, directorii de deconcentrate, şefii structurilor MAI şi foştii săi colegi din PNL.

În vârstă de 50 de ani, Virgil Ţurcaş este căsătorit şi are doi copii. A intrat în politică în 1990, ca membru al PNŢ, fiind, între 2005 şi 2008, preşedintel al organizaţiei judeţene. Din 2008 a intrat în PD, şi mai apoi în PNL. A mai fost prefect al judeţului pentru câteva luni, în 2000, în timpul guvernării Isărescu. În acelaşi an a candidat la Senat, pe listele CDR. Printre funcţiile deţinute în ultimii ani se numără cea de director executiv al DSVSA Sălaj, anterior numirii sale ca prefect, fiind şef Serviciu Controale pe Teren şi Inspecţii din cadrul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Sălaj.

Mai puteţi citi:

Prefect nou în Sălaj. Cine este şi când va depune jurământul

Noul prefect al Sălajului a fost învestit în funcţie. "Vreau o altă abordare a activităţii Prefectului, deoarece s-a instaurat o oarecare rutină" - VIDEO

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite