Povestea neştiută a fratelui mai puţin celebru al lui Iuliu Maniu, românul care l-a câştigat pe regele Angliei de partea ardelenilor

Povestea neştiută a fratelui mai puţin celebru al lui Iuliu Maniu, românul care l-a câştigat pe regele Angliei de partea ardelenilor

Cei doi fraţi Maniu, alături de mama şi surorile Elena şi Cornelia

Fratele mai puţin celebru, dar nu mai puţin patriot al lui Iuliu Maniu, Cassiu Maniu, a reuşit, prin câteva scrisori care i-au adus şi o condamnare la închisoare, să-i atragă atenţia regelui Eduard al VII-lea al Angliei asupra chinurilor la care erau supuşi românii din Ardeal de către autorităţile maghiare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ignorat de istorie, Cassiu Maniu, fratele mai mare al lui Iuliu Maniu, a fost unul dintre cei mai aprigi apărători ai drepturilor românilor din Ardealul de la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, aflat sub stăpânire austro-ungară. Avocat de formaţie, Cassiu Maniu a mers până într-acolo încât a pledat în toate delictele de trădare şi ultraj în care erau implicaţi românii şi i-a apărat gratuit pe toţi gazetarii români în faţa înscenărilor stăpânirii austro-ungare.


La pensie învăţa poloneza


Povestea lui Cassiu Maniu începe în 27 iulie 1867, când vede lumina zilei, la Şimleu Silvaniei, în familia judecătorului Ioan Maniu. Era cel de-al doilea băiat al familiei şi era mai mare cu şase ani decât fratele său, Iuliu. Istoricul sălăjean Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, spune că acesta s-a dovedit încă din copilărie o persoană de o inteligenţă rară. După cursurile şcolii primare făcute parţial la Şimleu, parţial la Zalău, el ajunge să urmeze gimnaziul la Gherla, unde absolvă primul dintre cei 687 de elevi. Liceul îl începe la Cluj, după care se transferă la Zalău, la Colegiul Reformat, de unde se transferă după numai un an la Năsăud. În penultimul an de liceu, el ajunge succesorul lui George Coşbuc în funcţia de preşedinte al Societăţii Literare din Năsăud.



Potrivit istoricului, Cassiu Maniu era primul din clasă la limba latină, iar cu o ambiţie şi o tenacitate ieşite din comun, a învăţat singur – în timpul liceului – franceza şi italiană. În studenţie a deprins şi germana, iar apoi şi altele, până când, după cum îşi amintea Corneliu Coposu, care i-a fost student, a ajuns să cunoască nu mai puţin de 13 limbi străine. „Asupra erudiţiei sale, relevant este episodul în care fostul său student, Corneliu Coposu, îl vede învăţând, în prag de pensionare, singur, limba poloneză, pentru a putea dialoga cu un diplomat polonez care se găsea la Cluj. Era cea de-a 13 limbă pe care o învăţa, după cum subliniază Seniorul“, spune Marin Pop.

„I-a reprezentat gratuit pe gazetari“

În carieră, Cassiu Maniu i-a urmat tatălui său, astfel că a studiat la facultăţile de drept din Viena şi din Cluj, obţinând titlul de doctor în drept în 1892.

Licenţa de avocat şi-o obţine în 1897, când intră în avocatură şi devine, după cum sublinia Alexandru Aciu (deputat şi senator în primul Parlament al României din perioada interbelică), „unul dintre cei mai bine pregătiţi şi mai talentaţi advocaţi din Ardeal, ceea ce a făcut ca în nenumărate rânduri să fie solicitat ca apărător sau consultant în marile şi grelele procese cari se desbăteau în faţa instanţelor superioare de la Viena şi Budapesta“.

Marin Pop spune, însă, că nu a câştigat prea mult din avocatură, întrucât „i-a reprezentat gratuit pe toţi gazetarii români în faţa înscenărilor stăpânirii austro-ungare. De asemenea, a pledat în toate delictele de trădare şi ultragiu în care erau implicaţi românii, scăpându-i pe mulţi de la închisoare“.
Presa – ca mijloc de propagandă

Potrivit istoricului, Cassiu Maniu şi-a dat repede seama că, în acel context, presa putea reprezenta un element extrem de important, ca mijloc de propagandă şi apărare a românismului. Începe, prin urmare, să publice articole polemice cu privire la situaţia şi destinul românilor din Ardeal. Debutul jurnalistic şi-l face chiar în primul său an de avocatură, cu un articol cu titlul „Ideia Română“, publicat în paginile ziarului „Tribuna“ din Sibiu.

Deşi colaborează cu multe alte publicaţii româneşti din Transilvania, un articol din acelaşi ziar „Tribuna“ îi aduce o primă condamnare la închisoare. Se întâmpla în 1903, iar articolul cu pricina era intitulat „O ideie injustă, nelegitimă şi nejuridică: Ideia de stat unitar naţional maghiar“, care a provocat un imens scandal în rândurile maghiarimii. „Cassiu Maniu a fost arestat imediat, judecat sumar şi condamnat la un an de închisoare şi 100 de coroane amendă. De asemenea, a fost suspendat din barou pe o perioadă de doi ani“, precizează Pop.

Pedeapsa şi-o ispăşeşte în perioada 1 aprilie 1903-1 mai 1904 într-o celulă umedă a închisorii din Vaţ (pe teritoriul Ungariei de azi), aceeaşi închisoare în care fusese închis, între 1888 şi 1889, şi scriitorul Ioan Slavici, acuzat de „agitaţiune“, în calitatea sa de gazetar la aceeaşi publicaţie, „Tribuna“.

„Regele Eduard a rămas profund impresionat“

Cassiu Maniu nu se limitează la a scrie doar în presa vremii despre situaţia românilor din Ardeal. În anul 1907, Cassiu Maniu adresează şase scrisori, redactate în limba franceză, marelui scriitor norvegian Bjørnstjerne Bjørnson, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1903), în care relata suferinţele la care erau supuşi românii din Transilvania de către autorităţile maghiare. „După ce a citit scrisorile, Bjørnstjerne Bjørnson a plecat imediat la Londra şi a cerut o audienţă specială regelui Angliei, Eduard al VII-lea, căruia i-a prezentat scrisorile lui Cassiu Maniu. Ieşind de la Palat, marele scriitor i-a spus ambasadorului român: „Spune domnului advocat Cassiu Maniu că Regele Eduard a rămas profund impresionat de cele cuprinse în cele şase scrisori şi că sunt autorizat să comunic că Majestatea Sa este câştigat pentru cauza românilor ardeleni“, relatează istoricul.

Succesul său îi aduce o nouă arestare, o nouă judecată sumară şi încă o condamnare: un an de închisoare, 100 de coroane amendă şi suspendare pe doi ani din barou (1 decembrie 1909-1 ianuarie 1911), detenţia ispăşindu-şi-o tot la Vaţ.


Corneliu Coposu: „Pe ceilalţi profesori îi respectam. Pe el îl iubeam“

Mult-aşteptatul moment 1 decembrie 1918 îl găseşte pe Cassiu Maniu, alături de fratele său Iuliu şi de sora sa Cornelia,  la Alba Iulia, în calitate de delegat ales al circumscripţiei Şimleu, unde votează Unirea Transilvaniei cu România. După acest moment, s-a retras din viaţa politică şi s-a dedicat în totalitate carierei universitare şi scrisului, ocupând Catedra de Politică, ca titular, în cadrul Universităţii „Regele Ferdinand“ din Cluj-Napoca. Din 1920 suplineşte şi catedra de Filozofia Dreptului şi conduce şi seminariile de politică.

Printre studenţii pe care i-a format se numără şi Corneliu Coposu, care i-a dedicat un articol în ziarul „România Nouă“ din Cluj, în momentul în care profesorul împlinea 70 de ani, în iulie 1937. Redăm descrierea făcută de Senior.

„Deodată cu sbârnăitul soneriei, s-a urcat atunci la catedră, în ritmul paşilor mărunţi, un bărbat scund, încărunţit, aproape moşneag, cu ochii albaştri-azurii, rupţi din adâncimile cerului de toamnă. Şi a cuprins cu o privire senină, din care radia dragoste fără margini, de părinte, sala de cursuri Nr. 1. S-a făcut, deodată, tăcere şi profesorul Cassiu Maniu a pornit cu minţile noastre la drum; ne-a purtat atenţia, încopciată de vocea blândă, aproape rugătoare, dar majestoasă şi hotărâtă în acelaşi timp, prin cotiturile pitoreşti ale lecţiei inaugurale. Ochii lui blajini luceau, împăienjeniţi de vraja unei lumi străine de pătrunderea noastră, în care trăia, împrejmuit de filozofi şi de teoriile lor. Nici o oară n-a lipsit dintre noi. Nici o minută n-a întârziat. Căci şi-a înţeles, decât toţi mai bine, chemarea. Parcă-l aud, şi acum, cum intona unduios, pătruns de adevărul lor, perceptele din care şi-a ţesut cursurile, cu-atâta drag ascultate: Cognoviscis veritatem, et veritas liberavit vos (Cunoaşteţi adevărul şi adevărul vă va elibera). De la început s-a născut, între el şi noi, o prietenie, încurajată de figura lui luminoasă de dascăl cumpănă, de gesturile lui ce etalau o duioasă stângăcie, de privirea lui deschisă şi generoasă. Cassiu Maniu ne-a fost un îndrumător bun şi înţelept. Pe ceilalţi profesori îi respectam, îi admiram. Pe el îl iubeam. Toţi. Din tot sufletul. Cu toată sinceritatea. Şi astăzi ni-e la fel de drag. Tuturor.“


Marea dezamăgire: pierderea Ardealului


Ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut, alături de soţie şi de cele două fiice, la Sibiu, acolo unde a şi fost înmormântat, în 1943, nu înainte de a trăi cumplita dezamăgire de pierdere a Ardealului, prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Preotul Cristian Borz, cel care se îngrijeşte de casa memorială a lui Iuliu Maniu din Bădăcin, spune că a aflat de la părintele Matei Boilă (strănepot al celor doi) că, la fel ca şi fratele său celebru, şi Cassiu şi-ar fi dorit să fie înmormântat în satul sălăjean.

Vă mai recomandăm:

FOTO Cum ne batem joc de testamentul lui Iuliu Maniu. Apel pentru salvarea casei memoriale a Sfinxului de la Bădăcin

Cum justifică Seniorul Coposu cele trei „greşeli“ ale lui Iuliu Maniu


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: