Pompierii sălăjeni, campioni la dat amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii sălăjeni au aplicat în 2015 amenzi în valoare de peste 1,1 milioane de lei (de patru ori mai mult faţă de anul precedent) şi a aplicat, în medie, aproape patru sancţiuni la fiecare control, situându-se pe locul 10 la nivel naţional din acest punct de vedere.

Datele apar în raportul de bilanţ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Porolissum” Sălaj, prezentat vineri, 29 ianuarie, presei locale. Astfel, printre cele mai importante modificări în activitate faţă de anul precent se evidenţiază cele de la nivelul Inspecţiei Preventive, unde s-a resimţit efectul tragediei din clubul Colectiv. Astfel, în vederea reducerii riscului de producere a unor evenimente negative, au fost executate un număr de 1616 activităţi de control în domeniul situaţiilor de urgenţă, în creştere cu 5,27% în anul 2015 faţă de 2014. ”La operatorii economici se înregistrează o creştere semnificativă a numărului de controale şi datorită incidentului dramatic din 30 octombrie 2015 din Clubul Colectiv, dată cu care s-au intensificat anumite controale în zona unităţilor de agrement”, se precizează în document. Cu o medie de 74,28 de controale pe inspector, ISU Sălaj se situează pe locul 13 la nivelul IGSU, peste media naţională.

Pompierii sălăjeni sunt fruntaşi şi la deficienţe constatate la fiecare control, diind pe locul 8 la acest indicator. La nivelul judeţului, în anul 2015, pe timpul activităţilor preventive executate au fost constatate 9.099 nereguli, din care 3.024 au fost soluţionate pe timpul controalelor.


Nu în ultimul rând, inspectorii ISU Sălaj sunt fruntaţi la sancţiuni aplicate. După numărul de sancţiuni pe control, inspectoratul se clasează pe locul 10 la nivel naţional. Pentru neregulile nesoluţionate pe timpul controlului, au fost aplicate 5.274 avertismente şi 686 amenzi contravenţionale. (În 2014: 5.755 avertismente şi  475 amenzi contravenţionale). Cuantumul total al amenzilor aplicate în anul  2015 a fost de 1.147.001 lei,  mai mare faţă de cel aplicat în anul 2014 (296.900 lei) cu 386,33%. A crescut şi media cuantumului amenzilor aplicate a crescut de la 661.21 lei/amendă la 1.672,13 lei/amendă.

Vă mai recomandăm:

Nume grele în dosarul afacerilor cu terenuri în care sunt implicaţi funcţionari din Primăria Zalău. Printre ei, şi fostul subprefect


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite