Poetul Ady Endre are casă memorială la Zalău. Kelemen Hunor a tăiat panglica inaugurală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ady Endre a murit la Budapesta, în 1919, la vârsta de 42 de ani
Ady Endre a murit la Budapesta, în 1919, la vârsta de 42 de ani

Casa în care a locuit, între anii 1892 - 1896, poetul maghiar Ady Endre, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi ai vremii sale, a devenit Casa memorială Ady Endre, după ce a asociaţie a cumpărat imobilul de la proprietari, l-a renovat şi a aşezat, înăuntru, obiecte care-l leagă pe poet de oraşul Zalău.

Casa de pe strada 22 Decembrie 1989 din Zalău în care a locuit, timp de patru ani, poetul maghiar Ady Endre a fost locul spre care s-au îndreptat vineri, 20 noiembrie, zeci de etnici maghiari din judeţ şi nu numai. După mai mulţi ani în care au contribuit, după puteri, la restaurarea imobilului, a venit şi momentul în care se puteau bucura de reuşită: lucrările s-au încheiat iar panglica inuagurală a Casei memoriale Ady Endre era pregătită pentru a fi tăiată.


Cine a fost Ady Endre


Ady Endre s-a născut în comitatul Sălaj, în localitatea Érmindszent (azi Ady Endre din judeţul Satu-Mare) într-o familie de nobili, dar săracă. După Primele clase absolvite în satul natal, Ady Endre a făcut prima parte a liceului, între 1888-1892, la Gimnaziul din Carei, pentru că între 1892-1896 să studieze la Colegiul Reformat Wesselenyi din Zalău. În ultimul an de liceu, el publică, la Zalău, prima sa poezie. Este vorba despre poezia ”20 martie”,  dedicată revoluţionarului Kossuth Lajos şi publicată în ziarul "Szilágy", semnând sub pseudonimum A.E. (se pare că profesorul său de maghiară din liceu nu aprecia stilul său poetic, acesta fiind motivul pentru care a ales să semneze cu pseudonim).


Casa, cumpărată de o asociaţie, cu bani din colecte

După cum a precizat, la inaugurare, deputatul Seres Denes, care este şi preşedintele Asociaţia Pro Szilágyság are s-a ocupat de cumpărarea casei şi de restaurare, în 1953 liceul din Zalău la care a învăţat Ady Endre (actualul Colegiu Naţional ”Silvania”) primeşte denumirea ”Ady Endre”, iar în 1956 pe casa în care a locuit - cu chirie - pe durata licelui este pusă prima placă comemorativă. ”Când această casă a fost de vânzare, acum câţiva ani, am făcut eforturi deosebite, colecte, ca să o putem cumpăra şi să o transformăm în casă memorială. Acum am ajuns la sfârşit, deoarece casa a fost în stare de degradare. Am renovat-o şi pe urmă a venit perioada cea mai grea pentru a trebui s-o dotăm cu materialele care leagă poetul de Zalău. După multe probleme, am reuşit împreună cu Muzeul Petofi de la Budapesta să aducem acele documente care într-adevăr demonstrează şi leagă poetul şi viaţa lui de Zalăul nostru", a precizat Seres Denes.


La inaugurare a fost prezent şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a apreciat că odată deschisă această casă memorială, acolo va fi ”un loc de pelerinaj pentru cei care îl iubesc pe Ady Endre”. ”Acea perioadă în care a stat la Zalău a fost, pentru Ady Endre, după cum spune într-o publicistică din 1933, determinantă pentru viaţa şi opera lui de mai târziu. Mai mare recunoaştere pentru un oraş nu trebuie decât să spună un poet, un om extraordinar, că acea perioadă, cei patru ani petrecuţi aici, a fost determinantă şi a influenţat în mod hotărâtor viaţa şi opera lui”, a adăugat preşedintele UDMR.

Vă mai recomandăm:

Cum era Iuliu Maniu ca licean: fostul premier al României era elev eminent şi era pasionat de literatură, deşi învăţa în limba maghiară

Cum a fost transformat un conac boieresc ruinat în dispensar medical. „Minunea“ s-a petrecut într-un sătuc din Ardeal

Probleme cu reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu. Surpriza neplăcută de care au avut parte constructorii


 

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite