Pădurar prins cu mâţa în sac. Vindea lemnul din pădurea pe care trebuia să o protejeze

Pădurar prins cu mâţa în sac. Vindea lemnul din pădurea pe care trebuia să o protejeze

Bărbatul s-ar putea alege cu o pedeapsă de trei ani cu suspendare FOTO Arhivă

Pentru a scăpa mai uşor, pădurarul a recunoscut toate infracţiunile de care este acuzat şi şi-a negociat pedeapsa cu procurorii.

Pădurar în cadrul Ocolului Silvic "Măgura" Şimleu Silvaniei, Alin Moisi este acuzat de către procurori de delapidare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fals intelectual şi neglijenţă în serviciu. Bărbatul a recunoscut toate aceste fapte în speranţa unei pedepse mai blânde, încheind cu procurorii şimleuani un acord de recunoaştere a vinovăţie, pentru o pedeapsă rezultantă de trei ani de închisoare, cu suspendarea  executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de patru ani.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în primăvara anului 2014, Alin Moisi, pădurar în cadrul Ocolului Silvic "Măgura" Şimleu Silvaniei, a comercializat, în mod repetat, la diferite intervale de timp, material lemnos din pădurea Composesoratului Halmăşd, către mai multor persoane, în schimbul sumei de 2.350 lei. În total, susţin anchetatorii, 14,4 metri cubi de lemn şi 300 fire de corni.

În perioada iulie-septembrie 2014, bărbatul a vândut, în mod repetat, la diferite intervale de timp, 17,5 metri cubi de material lemnos din pădurea Composesoratului Cerîşa, în schimbul sumei de 3.250 lei, pentru ca în 24 mai 2014, să fie depistat având asupra sa o armă de vânătoare marca Baikal şi două cartuşe marca "Sellier&Bellot" şi "Hornady", toate în stare de funcţionare, deşi el nu este posesor de permis de armă. Procurorii mai spun că în data de 14 august a aceluiaşi ani, pădurarul a întocmit un aviz de însoţire a materialului lemnos pe numele lui A.G., în care a consemnat, în fals, că acesta a beneficiat de trei metri cubi de masă lemnoasă.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a mai evidenţiat că inculpatul şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în cursul anului 2014, privind paza pădurii pe care o avea în gestiune, prin aceasta cauzând composesoratelor Halmăşd, Cosniciu de Sus, Cosniciu de Jos, Drighiu şi Cerişa un prejudiciu în valoare de peste 6.800 de lei.

Vă mai recomandăm:

La vânătoare de trufe. Povestea omului şi a câinelui care scormonesc de 14 ani pădurile în căutarea „diamantelor negre“

Tânăr prins la furat de lemne de o patrulă a jandarmilor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: