Omul care-i aşează pe sălăjeni între coperţi

Scriitorul sălăjean Viorel Ştirbu a rămas cu nostalgia locurilor natale. De aceea, spune el, va reveni pentru câteva zile, din Capitală, acasă.A publicat 13 romane devenite foarte cunoscute şi mai are de gând să scrie cel puţin două-trei.

„Trebuie să recunosc că eu nu am scris despre muncitori şi ţărani în sensul de categorii sociale, de clase. Într-un fel îmi pare rău, mai ales când văd că astăzi a scrie despre cei ce muncesc pare a fi o ruşine. De parcă drept de existenţă literară n-ar avea decat regii, reginele şi prinţesele. O prostie!“, susţine scriitorul sălăjean.

Directorul Uniunii Scriitorilor din România

Viorel Ştirbu s-a născut la Buciumi, judeţul Sălaj, în 2 octombrie 1940. Acolo a făcut şi şcoala primară şi îşi aminteşte cu multă afecţiune de dascălii pe care i-a avut. Liceul l-a terminat la Zalău, în 1957, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie din Cluj, pe care a absolvit-o în 1964. Din 1967 a lucrat la Teatrul de Stat din Cluj, întâi ca secretar literar, apoi ca director, până în 1971, când a demisionat.

După o trecere scurtă pe la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, s-a stabilit la Bucureşti. A lucrat în multe redacţii: Tribuna Şcolii, Urzica, Luceafărul. A fost şi secretar la Institutul de Crecetări Etnologice şi Dialectologice, şeful  serviciului de resurse umane şi directorul Uniunii Scriitorilor din România. În ultimii ani de activitate, a fost redactor şef la ziarul Viitorul Românesc şi director al editurii cu acelaşi nume.

„Eu am avut o anume galerie de personaje din mediul  oraşelor de provincie, Turda, Cluj, Zalău etc., cam bovarice şi tânjind mereu spre o evadare din mediu, dar fără să ştie prea bine încotro. Aici se regăsesc toponime din Sălaj, unele descrieri, dar ca o acţiune să se desfăşoare într-o localitate anume, nu am realizat. Chiar şi ultima mea carte, care se ocupă de personaje de pe acolo, nu vorbeşte de judeţul Sălaj, ci de judeţul... Hodin“, spune Viorel Ştirbu.

„Pe vremea aceea, şcoala conta mult“

Spune că la Zalău a fost preocupat mai mult să termine şcoala. „Pe vremea aceea şcoala conta mult, fiindcă prin ea puteam ajunge ceva în viaţă. Trebuie să ştiţi că în acel timp nu exista lumină electrică la Buciumi, ba şi raionul Zalău nu era electrificat decât în proporţie de 20 la sută. Abia prin 1969 s-a terminat racordarea la sistemul energetic naţional. Nu erau nici drumuri asfaltate, pe la mijlocul anilor '60 s-a început betonarea şoselei Cluj-Zalău. Aşadar dorinţa noastră de emancipare era mare şi justificată“, a mai spus scriitorul din Buciumi.

Viorel Ştirbu are acum aproape 70 de ani şi este pensionar. Însă activitatea sa literară nu s-a oprit aici. El spune că speră să mai scrie încă două-trei cărţi.

Activitatea sa literară

În 1965 a debutat cu proză originală. În 1967 i-a apărut volumul de debut „Un septembrie frumos”. Au urmat „Oameni singuri” (Editura pentru Literatură 1968), „Însemnările agentului Adam” (Editura Tineretului), „Cortegiul” (EPL 1969), „Urma” (Cartea Românească, 1974), Canionul (Dacia, 1965), „Marele Sigiliu” (3 volume, ediţia I, Cartea Romaneasca 1977-1979; editia a 2-a, in 2 vol., a apărut tot la Cartea Romaneasca, 1987), „Ce departe e dimineaţa aceea” (Cartea Românească, 1989), „Ancheta de iarnă”, (2 volume, Editura Militară, 1991), „Paznici la drumul mare” (Editura Eminescu, 1992). Între 1995-2007, a tipărit în două ediţii un ciclu de „mori”: „Moara de nisip”, „Moara de vânt”, „Moara de vorbe”. În 2009 acestea au fost reeditate, într-o ediţie finală, sub un singur titlu, în două volume: „Moara de nisip”.