O organizaţie internaţională dă bani pentru dezvoltarea afacerii cu miere de pe Valea Barcăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia Agapis din Sălaj, care a înfiinţat la Valcău de Jos o întreprindere socială care valorifică şi promovează mierea şi fructele uscate obţinute pe Valea Barcăului, a câştigat Premiul Competiției întreprinderilor sociale 2011-2012, oferit de NESst.

Festivitatea de premiere a avut loc zilele trecute la Bucureşti şi a reprezentat finalizarea unei competiţii la care au aplicat peste 80 de întreprinderi sociale din toată ţara. Potrivit lui Alin Prunean, directorul Fundaţiei Agapis, dintre întreprinderile aplicante au fost selectate, iniţial, 25, care au intrat într-o etapă de elaborare a unor planuri de afaceri şi consultanţă în acest domeniu. A urmat apoi o nouă selecţie, la capătul căreia au rămas în concurs doar zece întreprinderi. Şase dintre acestea au fost selectate, în final, pentru a fi susţinute şi finanţate, parţial, de către NESst, printre cele şase numărându-se şi cea din Sălaj, care a primit Premiul Competiției întreprinderilor sociale 2011-2012.


Premiul – explică Alin Prunean – este în valoare de 11.500 de dolari şi va fi folosit pentru implementarea planuluid e afaceri făcut în cadrul competiţiei. „Ne propunem să investim în special în partea de logistică, mai exact în încălzirea spaţiului de producţie, dar şi în achiziţia unei autoutilitare de transport şi pe partea de marketing şi promovare”, detaliază el.


NESsT este o organizaţie internaţională care sprijină dezvoltarea întreprinderilor sociale din zece ţări din Europa Centrală şi de Este şi din America Latină. În România a ajuns în 2007 şi organizează, de atunci, anual astfel de competiţii.


Reamintim că şi întreprinderea socială din Valcău în sine este tot rezultatul unei competiţii. Mai exact, Fundaţia Agapis  a câştigat anul trecut o finanţare în urma participării la competiţia naţională „Beneficii economice din investiţii sociale“ organizată de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Cu banii obţinuţi de acolo, cu ajutor de la un sponsor şi cu sprijinul Primăriei Valcău, care i-a concesionat un spaţiu pentru 49 de ani, a psu pe picioare, în centrul comunei, o mică făbricuţă. Din octombrie 2011, acolo se produc mii de pachete dulci, ce conţin miere cu polen şi propolis, miere cu nucă şi propolis, miere cu prune uscate, miere cu scorţişoară sau cuişoare, prune uscate umplute cu miez de nucă şi multe alte delicatese, ce au la bază produse din zonă. Totul este ambalat în cutii pe care scrie, cu mândrie locală, „Valea Barcăului“. Acestea iau drumul Capitalei, al Clujului şi Zalăului, unde produsele sunt vândute în magazine naturiste.


În urmă cu câteva săptămâni, mierea de la Valcău, a fost împachetată într-un produs exlusivist, The Art of DAR, care a fost promovat şi vândut la cel mai mare târg de produse alimentare din lume, desfăşurat la Paris, Franţa.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite