Moş Nicolae dă o mână de ajutor pentru modernizarea unei şcoli. Acţiunea caritabilă organizată de un grup de liceeni inimoşi

Moş Nicolae dă o mână de ajutor pentru modernizarea unei şcoli. Acţiunea caritabilă organizată de un grup de liceeni inimoşi

Nuieluşele vor fi atracţia zilei FOTO Facebook.com/Cluj Impact Lego - CNS Zalău

Liceenii transformaţi în spiriduşii Moşului vor confecţiona ornamente specifice sărbătorilor de iarnă şi nuieluşe pe care le vor oferi trecătorilor. Doritorii vor putea face, în schimb, o donaţie.

Liceenii voluntari IMPACT LEGO din cadrul Colegiului Naţional „Silvania” Zalău îl întâmpină joi, 5 decembrie, pe Sfântul Nicolae cu un eveniment inedit derulat pe platoul de marmură. Între orele 14.00 şi 17.00, îi aşteaptă pe toţi cei interesaţi cu multe surprize plăcute, cu prezenţa voioasă a Moşului, dar şi cu un ceai şi o prăjitură. De asemenea, copiii vor putea să scrie o scrisoare prin care să îl înştiinţeze pe Moşul de dorinţele pe care le au.

Totodată, ajutoarele Moşului vor fi pregătite să lustruiască ghetuţele trecătorilor şi să-i introducă pe zălăuani în atmosfera sărbătorilor de iarnă. "Ca în fiecare an, atracţiile zilei vor fi nuieluşele, realizate manual de spiriduşii Moşului, alături de alte ornamente specifice sărbătorilor de iarnă. Cei care doresc să le ofere celor dragi cadouri hand-made sau chiar să le folosească pentru a-şi împodobi casele, pot să plece de la eveniment cu „sacii” plini. Produsele confecţionate de spriduşii harnici nu se vând, dar fiecare poate să lase un bănuţ în cutia Moşului", au precizat membrii clubului zălăuan.

Potrivit acestora, suma strânsă în urma evenimentului, ca urmare a generozităţii fiecăruia dintre cei prezenţi pe platou, va fi folosită pentru implementarea celor două proiecte pe care le au în lucru pentru acest an şcolar. Primul proiect constă în îmbunătăţirea aspectului Şcolii Gimnaziale din Dragu, proiect ce va fi derulat în parteneriat cu un club IMPACT din oraşul Cluj-Napoca. Cel de al doilea proiect se numeşte „Eu şi mintea ta”, având ca scop creşterea nivelului stării de bine în rândul adolescenţilor din municipiul Zalău.

Voluntariat pentru problemele din comunitate

De-a lungul anilor, Clubul IMPACT LEGO CNS a implementat o serie de proiecte, printre care „Gusturi vechi cu IMPACT azi”, în cadrul căruia au fost tipărite 700 de broşuri reţete tradiţionale româneşti, ungureşti şi slovace de pe plaiurile sălăjene; „Pe Meseş hai-hui cu harta’n cui”, finalizat prin reamenajarea traseului turistic de pe Meseş „Izvorul Salamandrelor” şi „Laboratorul de vise”, prin care a fost modernizat laboratorul de ştiinţe al Şcolii „Marcus Aurelius” din comuna Creaca.

Mişcarea de tineri IMPACT este un club de voluntariat care identifică probleme reale din comunitate şi găseşte soluţii creative pentru rezolvarea lor. Programul Impact este iniţiat de către Fundaţia Noi Orizonturi, iar  misiunea acestuia  este de a promova modele de educaţie prin experienţă de calitate şi învăţare prin proiecte în folosul comunităţii. Clubul Impact LEGO activează în cadrul Colegiului „Silvania”, iar în prezent numără 42 de voluntari, coordonaţi de profesoara Iulia Florian şi Meda Morariu.

Mai puteţi citi:

Agenţii schimbării. Tinerii care vor să transforme comunitatea - FOTO

Elevii care promovează gusturile vechi. Vor găti preparate slovace şi maghiare în centrul oraşului

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: