Mărturia tulburătoare a asistentei românce infectate cu coronavirus în Franţa. „Atâta moarte de om nu am văzut în toată cariera mea“
0
Românca Simona Suciu, asistent medical, spune că Franţa nu a învăţat din experienţa Italiei şi nu a luat în serios pandemia de coronavirus, lucru care a făcut ca situaţia să scape de sub control.
Originară din Zalău, Simona Suciu (42 de ani) trăieşte de 12 ani în Paris, unde lucrează ca asistent medical atât în sistemul privat, la un centru de bătrâni, cât şi în sistemul public, la spitale din Paris, pe Secţiile Medicină geriatrică şi medicină internă.
Românca se numără printre cele peste 125.000 de persoane infectate cu noul coronavirus pe teritoriul Franţei şi mărturiseşte că Hexagonul nu s-a aşteptat ca pandemia să lovească atât de puternic: "În Franţa, pandemia a luat pe toată lumea prin surprindere, pe nepusă masă, cum zice românul sau à la légère, cum spune francezul. Cu toate că, în decembrie, COVID-19 şi-a făcut apariţia în Wuhan, în februarie s-au explicat cazurile de contaminări în Italia, în Franţa toţi o luau ca pe o gripă simplă. «Nimic grav, nu vă îngrijoraţi!», auzeam la muncă. Încercam să le spun că e foarte grav, că fratele meu, asistent medical în Italia, plânge zilnic că nu mai poate de atâta moarte de om, dar nimeni nu mă asculta. Franţa nu a fost deloc pregătită şi nici nu a învăţat din greşeala Italiei, adică să se pregătească cu măşti şi echipamente de protecţie. Când a venit valul de epidemie, am căzut toţi ca spicele de grâu", spune ea.
La începutul acestei săptămâni, Franţa raporta aproape 23.000 de decese.
„Mureau singuri şi fără să îşi poată lua adio“
La început, precizează Simona, cadrele medicale nu au fost deloc protejate. La centrul de bătrâni la care lucra i se dădea câte o mască chirurgicală pe zi, spunându-i-se că măştile FFP2 trebuiau păstrate pentru situaţia în care apăreau infectări cu noul coronavirus: "Dar deja eram mai toţi contaminaţi, chiar dacă la început asimptomatici, şi transmiteam virusul, fără să vrem, la pacienţi".
Curând, însă, au apărut şi primele decese în centrul pentru vârstnici. "În 24 martie a murit primul infectat. Apoi, unul după altul. În 20 de zile, au fost 33 de decese, în prima săptămână câte trei-patru pe zi. Aveam cadavre peste tot... îi închideau în sicrie, iar familia nu avea dreptul să vadă trupul. Atâta moarte de om, în timp aşa scurt, nu am văzut în toată cariera mea. Mureau singuri şi fără să îşi poată lua măcar adio de la familie şi fără ca noi, cadrele medicale, să putem face ceva pentru ei. Plângeam în fiecare zi. Nu ştiam ce se va întâmpla. Pompele funebre nu mai reuşeau să ia sicriele cu cei morţi şi îi ţineau la noi, pe unde puteau", îşi reaminteşte românca.
Testată pozitiv în 6 aprilie
La spitalul public, însă, lucrurile au stat diferit, pentru că acolo cadrelor medicale li s-au pus la dispoziţie echipamente de protecţie. Totuşi, mulţi angajaţi s-au infectat. "La Spitalul Saint Denis, 24 de colegi am fost contaminaţi", explică Simona, al cărei rezultat pozitiv a venit în 6 aprilie. Mai făcuse două teste, în 3 şi 26 martie, dar ambele au fost negative. "Am început să am simptome şi mi-am dat seama că am luat virusul. Totul a început cu pierderea bruscă a mirosului şi gustului, apoi o oboseală extremă. Nu aveam dureri, nu aveam febră, dar simţeam virusul între ochi, la sinusuri. Doi colegi de-ai mei au murit... mă rugam pentru ei şi pentru mine... mi-era frică".
Nu a avut o formă gravă de boală, aşa că nu a necesitat internare, cu atât mai mult cu cât spitalele erau supraaglomerate cu cazurile critice. Totuşi, au fost momente cumplite, când românca s-a temut pentru viaţa ei. "Mi-era teamă că voi muri singură, ca şi pacienţii mei. Eram izolată de fiica mea: eu în camera mea, ea în camera ei. Nu mai mâncam împreună, nu mai vorbeam decât prin sms, chiar dacă erau camerele alăturate". Starea ei de sănătate a început să se îmbunătăţească în a şasea din cele 14 zile petrecute în izolare.
"Aici, în Franţa, la ora 20, toată lumea iese la balcoane să aplaude cadrele medicale. Ieşeam şi eu şi îmi aplaudam colegii, dar... plângeam. Mă gândeam la ei, la pacienţii mei, şi că mă simţeam inutilă... am căzut la datorie. Voiam să mă însănătoşesc mai repede şi să merg să ajut din nou. Nu îmi era frică! Ciudat, chiar nu îmi era frică", afirmă asistenta.
Din nou în linia întâi
A ales ca după cele 14 zile de autoizolare să revină la muncă şi să fie de folos: "Fac turul de la un spital la altul, de la o casă de bătrâni la alta şi nu, nu mi-e frică. Acum au nevoie de noi cei ce suferă".
Între timp, autorităţile au reuşit să se mobilizeze, a fost introdus un protocol de tratament, iar numărul deceselor s-a redus simţitor. "Experienţa asta ne va schimba categoric vieţile. Va trebui să învăţam să trăim cu acest virus, pentru că, după cum susţin cercetătorii de la Centre de Recherche Pasteur din Paris, ne vom confrunta cu el în fiecare an. Ar trebui să învăţăm să fim mai pregătiţi în cazul în care ne lovim de o nouă pandemie, adică să luăm măsuri de protecţie din timp şi să se investească mai mult în sistemul sanitar, în cercetare. Şi să fim mai buni unii cu alţii, că nu se ştie când ne vine rândul".
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
