Mărturia unei paciente cu COVID-19, de pe patul de spital. „Deşi am fost obsedată de protecţie, totuşi s-a întâmplat“
0
O pacientă infectată cu noul coronavirus a relatat pe reţelele de socializare experienţa prin care a trecut din momentul în care a primit teribilul diagnostic.
Anca Silaghi Keresztes are 37 de ani şi este din Zalău. De câteva zile, de când a fost diagnosticată cu COVID-19, ea este internată la Spitalul Orăşenesc din Şimleu Silvaniei, având în vedere că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău nu mai sunt locuri pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus.
Într-o postare pe reţelele de socializare, Anca scrie că ar fi contractat virusul de la fratele ei, care a făcut o formă uşoară de boală. Primele simptome le-a avut în 17 august.
"Am început cu dureri de gât, cap, ochi, frisoane puternice, oboseală, ameţeli. Am avut temperatura de 37,6 si nu am mai simţit deloc gustul şi mirosul timp de şapte zile. Mi s-au decolorat puternic şi buzele - am citit că este un simptom specific care apare mai rar", povesteşte zălăuanca.
În ziua in care fratele ei a fost diagnosticat, Anca a sunat la medicul de familie, care i-a recomandat să ia legătura cu Direcţa de Sănătate Publică. De aici, i s-a spus să sune la 112, după care zălăuanca a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la SJU Zalău. A fost nevoită să aştepte o jumătate de oră în salvare şi pentru că la unitatea medicală din Zalău nu mai erau locuri, a fost transferată la Spitalul din Şimleu Silvaniei.
„Cocktail“ de medicamente
"Mi s-au facut analize de sânge şi raze la plămâni, plus testul COVID-19 care a venit pozitiv a doua zi. Mi s-a descoperit o inflamaţie foarte puternică şi o pată pe plămâni care practic a pus diagnosticul înainte să vină rezultatul oficial. Nu, nu era o pată veche de la ţigări, era una foarte recentă. Din acest motiv este foarte importantă testarea. Virusul atacă organele, în special plămânii, şi nu simţi durere, deci nu ştii că poţi face complicaţii", explică ea. Zălăuanca precizează că după primele două zile care au fost mai greu de suportat, având în vedere durerile pe care le resimţea, simptomale s-au atenuat, păstrându-se, însă, lipsa gustului şi a mirosului.
Tratamentul a constat într-un "cocktail de antibiotice, antivirale puternice şi anticoagulante", pentru 10 zile, atât injectabil, cât şi pe cale orală. "Nu poţi lua tratamentul de acasă. Tratamentul nu este identic pentru toată lumea. Din familia mea, suntem cinci în spital cu tratamente diferite", adaugă Anca.
„Cred că există speranţă“
Deşi în spital nu a avut parte de cele mai bune condiţii, personalul medical a compensat toate aceste minusuri: "Personalul medical a fost incredibil de drăguţ, uman, săritor şi profesionist. Nota 10 cu steluţă şi cu încă o steluţă. Efortul pe care-l fac şi atenţia la detalii, plus respectarea protocoalelor la perfecţie m-au liniştit şi le mulţumesc din suflet.Nimeni nu a intrat la noi decât echipat din cap până în picioare, cu două măşti, două perechi de mănuşi, vizieră, glugă etc. Fix cum se vede la televizor".
Mărturiseşte că a fost frustrant să vadă că mulţi oameni încă pun la îndoială existenţa acestui virus: "Deşi eram în spital împreună cu mai mulţi membri ai familiei, îmi ziceau unii oameni, în continuare, că virusul nu există şi că am răcit sau că mi-au dat un fals pozitiv ca să iasă bine la statistici. Nu pot sublinia suficient cât de frustrantă şi tristă a fost situaţia asta. Virusul există, nu-i glumă, nu-i teoria conspiraţiei, sunt zile întregi de tratamente, investigaţii şi eforturi din partea personalului medical de care nu ne putem bate joc. Mai mult decât să mă îmbolnăvesc nu ştiu cum aş putea demonstra că virusul chiar există şi nu-i glumă".
Concluzionând, pacienta scrie: "În ansamblu, experienţa nu a fost atât de rea. Făcând o formă uşoară, o duc bine. Trecând peste stările de anxietate de la început, de grija să nu se mai îmbolnavească alţii şi de vinovaţie că, uite, deşi am fost obsedată de protecţie, totuşi s-a întâmplat, sper să mă vindec şi eu, şi familia mea cât mai rapid. Ţin să subliniez că experienţa mea este una personală, nu înseamnă că oricine va păţi la fel dacă se va îmbolnăvi. Totuşi, eu cred că există speranţă şi vom trece cu bine peste pandemie şi majoritatea fără complicaţii. Încă sunt în spital, sper să mă lase acasă la sfârşitul săptămânii".
Anca are acum şase zile de la diagnosticare şi aşteaptă cu nerăbdare şi cu speranţă ziua cu numărul 10, când va fi retestată.
Se încarcă comentariile...
