Maria Ştefan, înlocuitorul "palid" al lui "Ion Taie şi Spânzură" la şefia Comitetului Judeţean de Partid

Nicolae Ceauşescu, în vizită la Zalău în 1976 FOTO iiccr.ro

Revoluţia din decembrie 1989 a găsit-i la conducerea Comitetului Judeţean de Partid pe Maria Ştefan, un inginer agronom din Prahova. Ea l-a înlocuit pe cel mai cunoscut prim-secretar pe care l-a avut Sălajul, Ion Traian Ştefănescu, trimis în Sălaj chiar de Ceauşescu, pentru a-l scoate din anturajul fiului său Nicu, al cărui prieten era.

Maria Ştefan a venit în Sălaj, ca prim-secretar, în 1987. Mai fusese înainte prim secretar şi în Teleorman, dar în Sălaj a venit de la Uniunea Naţională a Cooperativelor Agricole de Producţie, unde fusese vicepreşedinte. Era de loc din localitatea prahoveană Aluniş şi cei care au lucrat alături de ea recunosc că faptul că i-a urmat la conducere lui Ion Traian Ştefănescu nu a avantajat-o deloc. "A fost foarte greu pentru ea să mai menţină aceeaşi ordine în judeţ ca pe vremea lui Ion Traian Ştefănescu", povesteşte unul dintre membrii Comitetului Judeţean de Partid.

Revoluţia a prins-o la Zalău pe doamna prim-secretar, atunci în vârstă de 50 de ani. La fel ca toţi cei ce aveau funcţii în comitet, a avut la dispoziţie trei luni să îşi caute un nou loc de muncă, perioadă în care a beneficiat de jumătate din salariul de prim-secretar. Foştii ei colegi spun că nu ştiu exact unde a mai lucrat după aceea Maria Ştefan, ci doar că, acum, se bucură de pensie în satul ei natal din judeţul Pahova.

Nu la fel de liniştit îşi trăieşte pensia predecesorul Mariei Ştefan la şefia Comitetului Judeţean de Partid. Ion Traian Ştefănescu, poreclit în Sălaj "Ion Taie şi Spânzură" din cauza terorii pe care o inspira celor din jur, este, se pare, un prolific autor de tratate de drept şi om de afaceri. Cotat drept un activist extrem de inteligent, el al ajuns în Sălaj în 1984, după ce, fiind prieten foarte bun cu Nicu Ceauşescu, dictatorul a considerat că este mai bine să-i separe pe cei doi şi l-a exilat în unul dintre cele mai îndepărtate judeţe. Sunt voci care susţin că exilarea ar fi intervenit, de fapt, după ce Ion Traian Ştefănescu ar fi complotat cu alţi activişti să îl dea jos pe Nicolae Ceauşescu de la conducerea ţării şi să îl pună în locul său pe Nicu Ceauşescu.

Oricum, cert este că, odată ajuns în Sălaj, Ion Traian Ştefănescu, simţindu-se nedreptăţit de trimiterea lui aici, s-a răzbunat pe sălăjeni şi a dat milităria jos din pod, fapt ce i-a cam speriat în special pe cei ce lucrau direct cu el. Despre faptele lui au circulat tot felul de legende - unele postate chiar pe diverse forumuri: "O dată s-a îmbrăcat în muncitor, a făcut rost de o repartiţie la Armătura şi s-a prezentat la locul de muncă, la un maistru. Conştiincios a vrut să se apuce de lucru, dar maistrul l-a temperat, mai stai puţin, ia o pălincă să meargă treaba, să ne cunoaştem, să mai stăm de vorbă, adică, pe scurt, un chiul plăcut şi relaxant. Fireşte că şi ceilalţi muncitori din secţie erau pe lângă ei, nu ştiu dacă era şi vreu dorel care să facă treaba. După câteva ore, când ITS s-a lămurit, i-a arătat maistrului legitimaţia, apoi s-a dus la directorii celei mai mari fabrici din Zalău, a fost un scandal monstru, cu demiteri.

În altă zi, era sambătă pe la prânz s-a îmbrăcat în ţăran şi şi-a bandajat stângaci mâna, apoi s-a prezentat la spital la medicul Dumky. Nu ştiu dacă se scrie chiar aşa, dar acest medic era spaima colegilor mei, se spune că era cam sadic, îi plăcea să-i sperie pe copii şi să răsucească degetele mai membrele rănite pentru a scoate gemete. Mai mulţi băieţi colegi de-ai mei au trecut prin mâna lui şi nu au amintiri plăcute despre el...Ei bine, ITS s-a aşezat la rând cuminte, a văzut cum unii sunt invitaţi peste rând, şi alte practici obişnuite la cabinetele medicale. Când i-a venit rândul, Dumky l-a respins, spunându-i să vină săptămâna viitoare. ITS ştia însă, fireşte, cum merg lucrurile, i-a scos o hârtie de 50 de lei, medicul i-a spus că poate, să vadă ceva mai târziu, apoi "rănitul" i-a mai scos o hârtie de 50, şi fără să se gândească la ocaua lui Cuza, Dumky a luat-o şi l-a invitat în cabinet. A început să desfăşoare pansamentul, iar sub el, pe braţ era legitimaţia. Continuarea nu o mai ştiu, ştiu doar că Dumky a murit în urmă cu vreo zece ani.

O altă poveste este, foarte probabil, adevărată. Cică, la scurt timp după ce a preluat postul, a vrut să vadă stadionul echipei Armătura, pe atunci, ca aproape mereu în B. L-au condus responsabilii cu sportul judeţean pe stadionul cu pricina, care avea nişte tribune pentru vreo 5000 de spectatori, cu un gazon bun pentru păşune. ITS s-a uitat în jur şi a întrebat "Bine, bine, dar stadionul principal unde este?" Când s-a lămurit că acela era singurul stadion din oraş, a dat ordin să înceapă construcţia unui stadion modern. În scurt timp, într-un loc foarte frumos, la marginea pădurii Brădet a şi început respectiva construcţie. Din păcate ITS a plecat repede, iar lucrările au rămas mult după revoluţie în acelaşi stadiu." ("Amintiri din Epoca de Aur").