Manifestul anticarlist al lui Iuliu Maniu blocat de dictatura regală. Documentul cu valoare istorică excepţională a fost descoperit recent în arhivele CNSAS
0Un memoriu scris de Iuliu Maniu în 1938 şi interzis de la publicare de cenzura Camarilei regale descrie criza economică şi socială, dar mai ales morală, în care adusese ţara domnia regelui Carol al II-lea.
Monarhist convins, Iuliu Maniu a fost un susţinător constant al Casei Regale a României şi un adept al ideii că monarhia este cea mai bună soluţie pentru România. Idealul său legat de monarhie i-a adus, însă, şi o mare dezamăgire, reprezentată de comportamentul Principelui moştenitor Carol al României, instalat pe tron la 8 iunie 1930 drept Carol al II-lea.
Culisele restauraţiei carliste
Potrivit istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, problemele lui Iuliu Maniu cu principele Carol încep în momentul în care, ajuns la guvernare, în decembrie 1928, pregăteşte readucerea principelui – plecat în 1925 în străinătate pentru a trăi cu amanta sa, Elena Lupescu – în ţară. Iuliu Maniu spera că, în acest fel, va reuşi să-l împace pe principe cu regina Elena, mama regelui Mihai şi că se va realiza, astfel, necesara linişte şi stabilitate la nivelul Casei Regale. Pentru acest lucru, Elena Lupescu trebuia să fie ţinută departe de Carol, motiv pentru care în 1930, când se întoarce în ţară, Iuliu Maniu, prim-ministru la acea vreme, îi promite că îl va ajuta să urce pe tron cu o condiţie: să nu o aducă în ţară pe Elena Lupescu şi să se împace cu soţia sa.
Carol al II-lea (portret) FOTO wikipedia.org
Principele acceptă, formal, condiţia impusă de Iuliu Maniu, şi se autoproclamă rege (detronându-şi propriul fiu). Se întâmpla în 8 iunie 1930, iar două luni mai târziu uită cu desăvârşire de promisiunea făcută lui Iuliu Maniu şi o aduce în ţară pe amanta sa. ”Cel care a adus-o în ţară pe Elena Lupescu a fost economistul Mihai Manoilescu, un apropiat al lui Carol, care s-a folosit pentru asta de paşaportul soţiei sale. Când a aflat acest lucru, Iuliu Maniu şi-a dat demisia de la şefia guvernului”.
Cultul personalităţii regelui Carol, model pentru Ceauşescu
În perioada ce a urmat urcării pe tron, Carol al II-lea instituie, încet dar sigur, un cult al personalităţii caracterizat de o grandomanie şi o risipă demnă de marii dictatori. De altfel, potrivit istoricului, însuşi Nicolae Ceauşescu s-a inspirat de la Carol al II-lea atunci când şi-a impus propriul cult al personalităţii. ”Se spune că cerea (Ceauşescu – n.a.) casete cu Carol al II-lea la manifestaţiile publice, pentru a vedea ce se întâmpla acolo. De la el a copiat, spre exemplu, organizaţiile de pionieri, care aveau echivalent în vremea lui Carol Legiunea Străjerilor”, precizează el.
Manifestaţii grandioase erau organizate în special de 8 iunie, ziua instalării pe tron, care devenise un soi de zi naţională. ”De o astfel de zi, 8 iunie 1936, se leagă şi un dezastru. S-a întâmplat pe stadionul amenajat la Palatul Cotroceni unde, în acea zi, una dintre tribune s-a prăbuşit sub greutatea miilor de oameni adunaţi acolo pentru a-şi omagia regale. Foarte mulţi dintre ei au murit”, spune Marin Pop.
Excesele de acest fel şi proasta conducere a ţării, suprapuse peste marea criză economică şi financiară din acea perioadă, au adus ţara într-o stare de sărăcie acută. Situaţia internă a României, cumulată cu situaţia internaţională extreme de complicată, reprezentată de iminenţa unui nou război mondial şi ameninţările la adresa integrităţii teritoriale a României, l-au făcut pe Iuliu Maniu să scrie, imediat după manifestările din 8 iunie 1938, un semnal de alarmă adresat regelui, pe care l-a trimis spre publicare, sub formă de memoriu, ziarului Dreptatea. Cenzura l-a oprit de la publicare, cum făcea de obicei după instaurarea dictaturii regale. Recent, documentul a fost găsit de istoricul zălăuan în arhivele CNSAS.
”Cine laudă o acţiune rea o face şi el”
Prima pagină a memoriului
Iuliu Maniu atrage, în memoriul adresat regelui Carol al II-lea, atenţia că ”ordinea de drept, legalitatea şi principiile constituţionale au fost complectamente nesocotite şi s-a trecut peste voinţa naţională, instalându-se un regim dictatorial prin nimic justificat, fără a fi la baza lui o idee regeneratoare, fiind susţinut de oameni cari între cadrele constituţionale n-au ştiut să realizeze o forţă politică şi a altora mânaţi de dorul de parvenire chiar şi cu preţul trădării”.
Iuliu Maniu spune că este datoria lui să-i spună regelui adevărul, atât timp cât îl cunoaşte. ”Desigur, nu e comod a spune adevărul, însă, mai ales atunci când el priveşte interesul general, e o crimă a-l ascunde. „Cine laudă o acţiune rea o face şi el”, zice un proverb persan. Acelaşi lucru îl face şi acela, adaog eu, care nu-l contrazice”.
În continuare, Maniu enumeră consecinţele produse asupra societăţii de dictatura regală şi de slaba guvernare, începând cu stoparea reformei agrare, atât de necesară în acea vreme. ”Nimeni nu mai are voie să vorbească de completarea de izlazuri atât de necesare sătenilor, nici de revizuirea exproprierilor şi a împroprietăririlor unde s-au făcut atâtea nedreptăţi. Nu se mai poate vorbi de păduri comunale, nici de protecţiunea muncii ţărăneşti sub nici o formă! De muncitori nu se mai ocupă nimeni afară de sforţările din ultimele zile de a le „organiza câteva zile de odihnă pe an”; nimic de asigurările sociale, de îmbunătăţirea condiţiilor de lucru ale muncitorilor şi mai ales nimic despre naţionalizarea industriilor de interes obştesc şi despre tirania economică a cartelurilor!”.
”Era un fel de… ţara arde, iar baba se piaptănă”
Potrivit istoricului, Iuliu Maniu scotea în evidenţă cât de greu o duc românii în timp de regele lor şi cei apropiaţi lui se desfătau prin evenimente megalomanice şi extrem de costisitoare. ”Era un fel de… ţara arde, iar baba se piaptănă”, spune Marin Pop.
”Viaţa s-a scumpit în ultimele luni cu peste 30 la sută iar salariile le-au fost scăzute pe 1 Aprilie. Sarcinile fiscale cresc mereu, palate noi se ridică, dar bolnavii rămân mai departe fără locuri în spitale şi înarmării Ţării se afectează sume derizorii în raport cu cele necesare”, scrie Iuliu Maniu.
Similitudinea cu perioada comunistă, dincolo de manifestările grandioase şi de cultul personalităţii, reiese cât se poate de clar dintr-un paragraf prezentat de ţărănist cu un plasticism demn de un scriitor: ”În sate, în special acele prin cari trec drumuri principale cu frecvenţă selectă, se văruesc gardurile şi balustradele podurilor, punându-se de la sine întrebarea pentru acei ce cunosc lucrurile, că oare în dosul gardurilor vopsite au oare copiii goi bucata lor de mămăligă?”.
Iuliu Maniu încheie cu o paralelă între România de atunci şi Franţa mijlocului de secol XIX. ”În 1851 Napoleon al III-lea a dat celebra lovitură de stat, sugrumând Constituţia Ţării sub pretextul „anarhiei interne”. Proudhon citind manifeste placardate pe zidurile Parisului zise unui prieten: „nimic nu este mai puţin durabil decât despotismul”. Şi în adevăr peste puţin timp regimul se prăbuşi dar odată cu el Franţa cunoscu mari nenorociri!”. ”Din păcate, ce a scris Maniu la final s-a adeverit în 1940. Regele Carol al II-lea şi-a pierdut tronul, dar România a pierdut mult mai mult - Basarabia, nordul Bucovinei, Cadrilaterul şi o mare parte din Ardeal”, conchide istoricul.
”În sate, în special acele prin cari trec drumuri principale cu frecvenţă selectă, se văruesc gardurile şi balustradele podurilor, punându-se de la sine întrebarea pentru acei ce cunosc lucrurile, că oare în dosul gardurilor vopsite au oare copiii goi bucata lor de mămăligă?” Iuliu Maniu
Ultima pagină a memoriului
Cine a fost Iuliu Maniu
Născut la Şimleu Silvaniei, în Sălaj, la 8 ianuarie 1873, Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai importanţi lideri politici pe care i-a avut România. La 33 de ani, era ales deputat în Parlamentul de la Budapesta, Transilvania aflându-se la acea vreme sub dominaţia Monarhiei Austro-Ungaria, activitatea sa de excepţie de acolo fiind consemnată printr-o placă inscripţionată existentă şi acum în legislativul ungar. În 1918, a avut o contribuţie decisivă la realizarea Marii Unirii, iar după actul de la 1 Decembrie, Iuliu Maniu a fost desemnat în funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, echivalentă cu cea de guvernator, fiind, totodată, şi ministru de interne.
Iuliu Maniu, la procesul care i-a adus condamnarea pe viaţă FOTO Arhiva pr.Cristian Borz
În perioada interbelică, a fost în trei rânduri prim-ministru al României fiind preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc. După venirea la putere a comuniştilor a fost condamnat la închisoare pe viaţă, trecând în veşnicie în 1953, în temniţa de la Sighetu Marmaţiei. Rămăşiţele sale pământeşti, aruncate într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor, nu au fost găsite nici până astăzi.
Campanie publică pentru salvarea casei lui Iuliu Maniu
Casa părintească a lui Iuliu Maniu din Bădăcin, judeţul Sălaj, împărtăşeşte - parcă - soarta tragică a ilustrului ei proprietar. Naţionalizată de comunişti, ea nu a ajuns nici până azi la cei la care Iuliu Maniu a lăsat, prin testament, să ajungă (Episcopia Greco-Catolică de Oradea). În aceste condiţii, imobilul construit în secolul al XIX-lea şi declarat monument istoric s-a degradat atât de mult încât a fost închis publicului. Pentru că statul nu s-a implicat în renovarea clădirii (deşi deşi face parte din domeniul public al judeţului Sălaj), preotul Cristian Borz, parohul greco-catolic din Bădăcin, a iniţiat anul trecut o campanie de strângere de fonduri pentru salvarea ei. Aşa s-a reuşit, până acum, refacerea fundaţiei şi consolidarea pereţilor, însă pentru lucrările ce ar mai fi necesare nu mai sunt bani.
Cei care vor să ajute ca acest act de reparaţie morală faţă de Iuliu Maniu să fie dus la capăt pot face donaţii în următoarele conturi:
Lei:RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
– Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
