Liderul tinerilor din PSD, şef la Cancelaria prefectului
0În vârstă de 33 de ani, noul şef al cabinetului prefectului provine din mediul privat, unde administrează o firmă din domeniul testărilor şi analizelor tehnice.
După îndelungi căutări şi la aproape un an de când ocupă fotoliul de prefect al judeţului Sălaj, Florin Florian a găsit "omul potrivit" pentru funcţia de şef de cabinet.
Dan Chiş, noul director de cabinet, are 33 de ani, este de profesie inginer şi administrează o societate din domeniul testărilor şi analizelor tehnice. Din 2013 este preşedintele PSD Sălaj - aripa tânără, iar în 2014 a fost ales coordonator al organizaţiei PES Activists Sălaj. Potrivit CV-ului său, are o diplomă de "inginer diplomat" în "Control şi expertiza calităţii produselor alimentare", obţinută la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, şi un masterat în sisteme de procesare şi controlul calităţii produselor alimentare. În 2016 a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii de transport în comun, Transurbis Zalău.
Mai puteţi citi:
ANFP a premiat cele mai bune practici din administraţia publică. Cine sunt câştigătorii