Liberalii merg pe mâna lui Dinu Iancu Sălăjanu pentru şefia CJ Sălaj. Cine sunt ceilalţi candidaţi cu care atacă alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă pentru şefia Consiliului Judeţean, liberalii au candidat propriu, pentru postul de primar susţin propunerea Alianţei USR-PLUS.

Lista liberalilor pentru Consiliul Local Zalău este deschisă de către profesorul de matematică Vasile Bulgărean, fost director al Colegiului Naţional "Silvania" şi actual inspector şcolar general. Bulgărean a fost, iniţial, propunerea PNL Sălaj pentru postul de primar al municipiului, însă formaţiunea politică a ales în cele din urmă să încheie un parteneriat cu Alianţa USR-PLUS şi să îl susţină pe candidatul acesteia, Florin Iordache.

“E o onoare pentru mine să deschid lista PNL pentru Consiliul Local Zalău. Dar această onoare este dublată şi de o imensă responsabilitate – politică şi personală. În tot parcursul meu profesional, am încercat să valorizez fiecare membru al echipelor pe care le-am coordonat. Iar rezultatele instituţiilor pe care le-am condus arată că, în mare măsură, am reuşit acest lucru. Sunt un om de echipă şi am respectat acest principiu şi în cadrul PNL. Obiectivul nostru este de a reprezenta o alternativă credibilă la actuala conducere a municipiului şi a judeţului, iar alianţa cu partenerii de la USR – PLUS ne va permite să realizăm acest lucru. Îi doresc mult succes domnului Florin Iordache şi îl asigur de tot sprijinul meu şi al echipei PNL Zalău”, a declarat Bulgărean.

Pe locuri eligibile se regăsesc încă două cadre didactice. Este vorba despre profesorul de informatică Florin Morar, actual director al Colegiului "Silvania", respectiv profesorul de istorie Gheorghe Bancea, directorul Casei Corpului Didactic.

Lista este completată de Mihai Crişan, Dorel Labo, Mihaela Mureşan, Alexandru Bora, Claudiu Breje, Aurel Bican şi Olivian Vădan.

În cursa pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, liberalii merg pe mâna celebrului interpret de muzică populară şi director al Casei de Cultură a Sindicatelor, Dinu Iancu Sălăjeanu. El deschide, de altfel, lista candidaţilor pentru fotoliile de consilieri judeţeni.
"Nu voi lăsa ca Sălajul să mai fie considerat un judeţ de "mâna a doua". În cariera mea de până acum asta am făcut: să reprezint Sălajul cu mândrie şi să-i fac numele cunoscut în întreaga ţară. Dacă te duci azi într-un minister, într-o instituţie, într-un loc în care se iau decizii importante, unul nu găseşti care să ştie cine-i preşedintele CJ Sălaj sau primarul Zalăului. Le garantez sălăjenilor că acest lucru se va schimba. Cetăţeanul trebuie să fie stăpânul alesului local, nu invers. Epoca "şefilor" închişi în birouri care dau ordine va fi istorie. Cred într-o administraţie locală transparentă, în care decizia se ia pe baza expertizei, în numele unei echipei. Astăzi, administraţia locală e ruptă de cetăţean şi de nevoile lui. Nu le înţelege şi nu le ia în seamă (...) Voi pune STOP politicii la Consiliul Judeţean. Suntem aleşi să ne reprezentăm cetăţenii, nu partidele”.

Pentru mandatul 2020-2024, celelalte nume propuse pentru CJ Sălaj sunt: Marcel Zaharia, Dumitru Blaga, Alexandru Dimitriu, Dana Crişan, Nicolae Ardelean, Paul Maghiu, Claudiu Bîrsan, Ioan Iepure, Dănuţ Crişan, Ioan Alexa, Ioan Chende, Adrian Margin, Viorel Mihiş şi Ioan Brisc.

Mai puteţi citi:

Un primar condamnat pentru corupţie şi patru dezertori din PSD, susţinuţi de liberali la alegerile locale

Primul judeţ în care PNL, USR şi PLUS merg împreună la alegerile locale. Ce spun liderii celor trei formaţiuni

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite