Lacăt pe şantierul de la Tribunalul Sălaj. Problemele care au condus la blocarea lucrărilor de extindere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şantierul a fost abandonat FOTO Andreea Vilcovschi
Şantierul a fost abandonat FOTO Andreea Vilcovschi

Un proiect care ar trebuie să rezolve criza de spaţii a instanţei sălăjene este blocat de câteva luni, în urma unor probleme apărute în timpul execuţiei lucrărilor.

Deschis în luna august a anului trecut, şantierul pentru extinderea sediului Tribunalului Sălaj a fost abandonat la scurt timp, după ce câştigătorul licitaţiei pentru derularea lucărilor s-a lovit de o problemă tehnică. Potrivit judecătorului Ioana-Diana Hodiş, preşedintele instanţei sălăjene, lucrările de excavaţie au relevat instabilitatea unuia dintre versanţi. Ca urmare, investiţia a fost blocată până când vor fi aduse modificări la proiectul iniţial şi vor fi identificate soluţii pentru stabilizarea versantului.

Sursa citată a menţionat că proiectul ce se derulează printr-un proiect al Companiei Naţionale de Investiţii prevede ridicarea unui nou corp de clădire în curtea celui existent, în care ar urma să fie mutată o parte din activitatea Tribunalului Sălaj şi a Judecătoriei Zalău. "Va fi o construcţie de dimensiuni mari, la nivelul sediului actual, care se va executa pe patru niveluri", a precizat preşedinta instanţei sălăjene. Astfel, la subsol va fi amenajată o parcare subterană, parterul va fi destinat registraturii, sălilor de consiliu şi de judecată, primul etaj va cuprinde birouri, în timp ce ultimul etaj va fi rezervat arhivei şi unei săli de consiliu.

Realizarea unei astfel de investiţii este mai mult decât necesară, în condiţiile în care instituţia se confruntă de mulţi ani cu problema spaţiilor insuficiente. “Construcţia are menirea de a rezolva problemele de spaţiu cu care ne confruntăm de mai multă vreme, dat fiind faptul că, pe de o parte, activitatea generală a instanţelor a crescut, pe de alta, serviciul de probaţiune, care şi-a mărit în 2018 schema de posturi, îşi desfăşoară activitatea în clădirea Tribunalului şi am fost nevoiţi să le punem la dispoziţie patru spaţii pentru birouri”, mai spus Ioana Hodiş.

Citiţi şi:

Dezvăluirile unui procuror despre problemele din sistem: „Nu cred că există undeva în lume vreo unitate de parchet care să nu aibă suport informativ“

Şefi noi în instanţe şi parchete. Lista completă cu magistraţii care au câştigat concursul

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite