La Zalău, divorţul nu te costă nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până acum, la Primăria Zalău nu  a fost stabilită o taxă pentru divorţul amiabil. Conform noilor reglementări legale, unele cupluri vor putea divorţa fără avocaţi şi judecători, doar în faţa ofiţerului de Stare Civilă ori a notarului.

Legea micii reforme în justiţie, care reglementează divorţurile la Oficiul Stării Civile sau în birourile notariale a intrat în vigoare în 25 decembrie. Primăria Zalău şi notarii din municipiu nu au stabilit o taxă pentru divorţuri.

Divorţ în 30 de zile

Conform legii, cuplurile care doresc să divorţeze la notar sau la Starea Civilă trebuie să îndeplinească patru condiţii: să nu aibă  copii minori în îngrijire, născuţi sau adoptaţi, să solicite solicită divorţul de comun acord, niciunul din soţi să nu fie pus sub interdicţie şi să nu mai fi depus astfel de cereri la alte autorităţi.

„Cele două părţi primesc un singur termen de 30 de zile, timp în care se pot răzgândi. Spre deosebire de instanţă, lucrurile vor merge mult mai repede, deoarece noi nu încercăm să stabilim culpa uneia dintre părţi, nu administrăm probe şi nu audiem martori. Divorţul se realizează cu consimţământul părţilor“, explică notarul Augustin Crecan.

Până în momentul de faţă, Uniunea Naţională a Notarilor nu a stabilit încă taxa care se va percepe pentru divorţuri, un tarif urmând a fi stabilit în perioada imediat următoare.

Taxele stabilite de consilierii locali

Nici Primăria Zalău nu a hotărât o taxă pentru divorţuri, dar primarul Radu Căpîlnaşiu ne-a declarat că lucrurile se vor clarifica în viitoarea şedinţă de Consiliu Local. „Până atunci, trebuie să găsim un spaţiu adecvat  unde cuplurile se vor putea întâlni cu ofiţerul Stării Civile şi vor putea să-şi analizeze cazul. M-am gândit să amenajăm astfel de săli în fostul sediu al Direcţiei Finanţelor, spaţiul fiind liber, după ce Finanţele s-au mutat în noul sediu“, spune Căpîlnaşiu.

Pe de altă parte, nici la birourile notariale şi nici la Oficiul de Stare Cvilă al Primăriei Zalău nu au fost depuse, deocamdată, cereri pentru divorţ.
Potrivit informaţiilor primite de la Balazs Arpad, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, acţiunile de divorţ de pe rolul instanţelor sălăjene durează, în medie, cinci – şase luni. „Pentru divorţ există o taxă judiciară de 39 de lei, care s-ar putea să se majoreze din acest an“, mai spune Balazs.

Cifră: 261 divorţuri au fost înregistrate în primele 11 luni din 2010 în judeţul Sălaj.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite