La un colegiu din Zalău, 27 din cei 30 de elevi ai unei clase a XII-a au terminat anul şcolar cu media 10

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă se spune că nu există elev de 10 la toate materiile, cataloagele din licee demonstrează contrariul. Zeci de elevi au încheiat anul şcolar cu media perfectă, unii dintre ei reuşind această perfomanţă patru ani la rând. 27 dintre cei 30 de elevi ai unei clase a XII-a de la Colegiul Naţional „Silvania“ au terminat ultimul an de liceu cu media 10.

Zeci de absolvenţi de liceu din Zalău au încheiat anul şcolar cu media zece. Mai mult, cinci dintre ei au absolvit toţi cei patru ani de liceu cu medii de 10 la absolut toate materiile. Sunt date care indică faptul că, raportat strict la note, actuala generaţie de absolvenţi este cea mai bună din istoria recentă a învăţământului zălăuan. Sau că profesorii au atins cel mai înalt grad de indulgenţă în notarea elevilor, în contextul unei tot mai mari presiuni pe medii, devenite principalul element de selecţie în admiterea la facultate.

De departe, situaţia cea mai idilică este la Colegiul Naţional „Silvania“ (CNS), unde nu mai puţin de 36 din totalul de 249 de absolvenţi se pot mândri că au terminat clasa a XII-a cu media 10. Oricât de fantastică ar părea această situaţie, ea păleşte instantaneu în faţa unui alt record absolut înregistrat la CNS: în clasa a XII-a I, clasă de filologie, din 30 de elevi, 27 au absolvit anul cu media 10. Din cei trei rămaşi, doi au încheiat cu media 9,97, iar unul cu „doar“ 9,94.

Directorul Vasile Bulgărean explică situaţia în primul rând prin faptul că, fiind clasă de filologie, XII I a avut în ultimul an numai materii umaniste, la care, susţine el, e mult mai uşor să iei doar note mari, decât la matematică sau fizică. Bulgărean mai pune aceste rezultate ieşite din comun şi pe seama faptului că în această clasă s-a concentrat, după admiterea din urmă cu patru ani, toată spuma Sălajului, ultima medie de intrare fiind atunci 9,48.

O astfel de clasă, chiar şi atât de perfectă în ansamblul ei, nu putea să nu aibă, totuşi, şi un vârf. Acesta este Antonia Abrudan, fiica inspectorului şcolar general Ioan Abrudan, care a absolvit nu numai clasa a XII-a cu media 10, ci întreg liceul, fiind desemnată şefă de promoţie. Doar medii de 10 timp de patru ani au avut şi Monica Oltean, din clasa a XII-a A (matematică – informatică, bilingv engleză) şi Izsak Julia, din XII H (Ştiinţele Naturii, limba maghiară).


La Pedagogic, nouă elevi au terminat cu 10


Şi la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai“ au fost elevi care au încheiat anul cu media 10, nouă la număr. Totuşi, aici niciunul dintre elevii merituoşi ai liceului nu a reuşit să încheie toţi cei patru ani de studiu nota maximă. „Eu, de altfel, nici nu cred că există elev de nota 10. De obicei, elevii de nota 10 sunt cei care sunt foarte, foarte buni la anumite discipline. Şi, sigur, la celelalte, profesorii sunt puţin mai... generoşi la notare“, explică Laura Crişan, directorul de la Pedagogic.

La Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian“, doar trei absolvenţi au terminat clasa a XII-a cu 10, însă doi dintre aceştia au repetat performanţa şi în cele trei clase anterioare, încheind tot liceul cu media 10. Este vorba despre Lucia Petrule (din clasa de matematică – informatică) şi Alexandu Iuhas (tehnic), despre care directorul Simona Crişan spune că au fost, pur şi simplu, elevi de nota 10.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite