Kelemen Hunor: "Privatizarea Oltchim, o greşeală"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la Zalău, că privatizarea combinatului Oltchim a fost o greşeală din toate punctele de vedere.

"În primul rând, eu nu înţeleg cum au acceptat să fie prezent la privatizare un astfel de om, ca Dan Diaconescu, cum l-au primit acolo fără să-i ceară niciun fel de garanţii referitoare la banii necesari. A fost o greşeală, iar după o astfel de greşeală, trebuie căutat acum soluţii", a declarat Kelemen. Preşedintele UDMR spune că această privatizare trebuia tratată cu atât mai multă atenţie cu cât acolo nu este vorba despre "un butic cu trei angajaţi sau despre o hală avicolă cu 300 de păsări, ci despre un combinat care dă de lucru la mii de oameni, care susţine un oraş întreg, Râmnicu Vâlcea".


Kelemen Hunor a mai declarat că nici momentul ales pentru privatizare nu este unul bun, apreciind că "această privatizare trebuia făcută atunci când s-a privatizat şi Arpechimul".


Kelemen Hunor se află la sfârşitul acestei săptămâni, alături de toţi liderii importanţi ai UDMR-ului, la Zalău, unde are loc şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite