Iulian Domşa - primul primar român al Zalăului şi sălăjeanul care a făcut ca judeţul să nu fie şters de comunişti de pe hartă
0
Primul primar român al Zalăului este şi sălăjeanul care, folosindu-se de relaţiile pe care le avea la Bucureşti, a reuşit să-i determine pe comunişti să nu şteargă de pe hartă judeţul Sălaj, aşa cum aveau de gând de reorganizarea administrativă a teritoriului din 1968. De numele lui Iulian Domşa se leagă şi menţinerea reşedinţei de judeţ la Zalău
Potrivit istoricului Marin Pop, în perioada interbelică Zalăul era un "oraş destul de curat şi aranjat, faţă de alte oraşe din ţară", iar acest lucru i se datorează, în mare parte, şi lui Iulian Andrei Domşa, primul primar al Zalaului dupa 1918, în timpul căruia s-a reuşit menţinerea reşedinţei judeţului Sălaj la Zalău, într-o perioadă în care existau voci care susţineau mutarea reşedinţei la Şimleu Silvaniei. Jurist de profesie, Iulian Domşa s-a născut la Miluani, în 1887. De-a lungul vieţii a ocupat mai multe demnităţi publice, pe lângă funcţia de primar al Zalăului deţinându-le şi pe cele de pretor, prefect de Sălaj şi senator.
Bătălia pentru ”capitala” judeţului
Disputa pentru rămânerea reşedinţei de judeţ la Zalău s-a tranşat - spune istoricul Marin Pop - în cadrul unei adunări a reprezentanţilor populaţiei din judeţul Sălaj, care a avut loc în data de 31 martie 1921. Conform unui studiu făcut de istoricul amintit, "câştig de cauză a avut Zalăul, în faţa Şimleului, din mai multe considerente, după cum reiese din moţiunea adoptată la adunarea amintită, pe care, datorită importanţei lor, le redăm în continuare:
„a) Sub fosta administraţie maghiară s-a dat toată atenţia oraşului Zălau, pentru desvoltarea lui centralisând toate şoselele şi căile ferate aici şi prin mutarea reşedinţei la Şimleu, s-ar aduce populaţiunei piedici mari, fiindcă acest din urmă nu le are.
b) Oraşul Zălau posedă toate edificiile necesare unei capitale noi şi moderne, care valorează multe milioane, pe când Şimleul nu are acestea şi nici teren pentru construcţie în împrejurimi, în plus, astăzi, când stăm destul de slab cu situaţia financiară, ar fi o cheltuială zădarnică cu edificarea localurilor necesare diferitelor ramuri de administraţie şi când în Zălau toate acestea stau la disposiţie.
c) Oraşul Şimleu este situat între muntele Măgura, valea Crasna şi dealul Pupoş, teritor strîmt, neapt pentru construcţii. Partea dinspre Crasna este supusă, atât primăvara, cât şi vara inundaţiei
d) Oraşul Zălau este mult mai mare ca întindere decât Şimleul şi are clădiri particulare destul de mari şi moderne pentru a satisface cererilor destul de numeroasă ale funcţionarilor veniţi aci la prefectură, armată, şcoli, dir. financiară, etc. şi unde s-au putut încuartirua aproape 300 funcţionari cu familiile lor în mod satisfăcător. Aceaşi încercare dacă s-ar face în Şimleu, ar da greş şi ar fi imposibil aceasta, dând de pildă un caz, cu profesorul francez de la liceul de acolo, care din cauză, că nu a avut casă, a plecat înapoi şi cazul multor funcţionari, cari luni întregi au stat fără cuartir.
e) În Zălau să află 4 hoteluri şi restaurante cu tot confortul modern, pe când în Şimleu e unul, care serveşte de prezent de oficiu al primăriei şi poliţiei.
Oraşul Zălau are spitalul mare judeţean cu 2 clădiri încăpătoare circa 1000 bolnavi, cazarma frumoasă, cu străzi pavoazate şi curate, în parte canalizate şi pe lângă acestea o regiune climaterică, cari toate lipsesc din Şimleu.
f) Raporturile statistice dovedesc cu prisosinţă, că populaţia românească de la Unirea cu patria mumă, s-a sporit în mod simţitor întrecând procentul aceleaşi element din Şimleu.
g) Interesul românismului ieste de a menţine oraşul Zălau ca reşedinţă a judeţului Sălaj, căci este o greşală strigătoare la cer, acea părere, că dacă este în majoritate unguresc, să fie abandonat ci din contră, trebuie ca prin aşezarea funcţionarilor şi a diferitelor persoane interesate la anumite oficii să să contrabalanseze propaganda maghiară, şi prin sărbări culturale şi numeroasă manifestări româneşti să să inflirteze idea de stat român şi cu încetul desnaţionalizarea lor. La contra vom avea în inima judeţului un focar de cultură maghiară unde să vor pune la cale tot felul de uneltiri compluturi etc. aducând numai pagube în detrimentul causei româneşti.
Însuşi ungurii au voit a face din Zălau un centru puternic de şovinism maghiar, în părţile acestea de sus ale Ardealului, de unde să plece razele iredentizmului lor înverşunet, ca cu încetul să parvie la maghiarizarea românilor şi, ca probă sunt şoselele şi căile de comunicaţie ce să întâlnesc aci, având şi legătură directă de cale ferată cu Clujul. Românizarea oraşului Zălau e cu atât mai uşoară, cu cât e înconjurat cu comune curat româneşti şi cari în scurt timp să pot alipi la oraş (Aghireş, Ortelec, Ţigani)”.
I-a convins pe comunişti să reînfiinţeze Sălajul
Chiar dacă mandatul de primar al lui Domşa s-a încheiat în 1922, el a continuat să influenţeze dezvoltarea Zalăului pentru că între anii 1922 şi 1925 a fost prefect liberal al Sălajului, iar apoi senator liberal în mai multe legislaturi. Potrivit lui Marin Pop, de numele său se leagă însăşi existenţa Sălajului de azi, întrucât, la reînfiinţarea judeţelor din 1968, oficialii vremii nu mai voiau Sălajul pe noua hartă a României. "Sălajul, alături de Covasna, nici măcar n-au fost în prima variantă pe listă, pentru reînfinţare. A fost nevoie de diplomaţia fostului prefect Iuliu Domşa, care a făcut diligenţele necesare, pentru ca Sălajul să fie repus pe hartă", explică Pop.
Zalăul în perioada interbelică
Potrivit aceluiaşi istoric, perioada interbelică (1919-1940) a însemnat pentru Zalău un real progres, sub toate aspectele: socio-economic, demografic, edilitar, cultural, sanitar etc. În anul 1926, oraşul Zalău avea 30 de străzi. Dintre acestea 6 erau principale, fiind pavate şi cu trotuare. Toate străzile principale porneau din Piaţa Mihai Viteazul, care era principala piaţă a Zalăului interbelic. Înafară de aceasta mai exista o altă piaţă, care purta denumirea de Piaţa Unirii. Acolo se vindeau lemne şi furaje. Tot aici era târgul de vite sau oborul, care era bine aranjat. Întreg oraşul era luminat cu lumină electrică. Era un oraş destul de curat şi aranjat, faţă de alte oraşe din ţară. Circulaţia era destul de redusă, înafara zilei de târg, care era tot Sâmbăta, la fel ca în ziua de azi. Mai existau şi 4 târguri de ţară. La târguri participau şi locuitorii satelor din jurul Zalăului, de multe ori fără nici un scop. Specialitatea Zalăului erau măcelăriile. În Zalău se consuma foarte multă carne. De asemenea, exista şi un abator. Zalăul avea 40 de crâşme şi 5 restaurante, care aduceau venituri substanţiale la bugetul local.
Zalăul dispunea şi în perioada interbelică de fântâni arteziene, dar şi de o baie a oraşului. Dintr-o adresă a Prefecturii judeţului Sălaj, înaintată primarului oraşului Zalău, pe data de 3 februarie 1927, se constată că apa din bazinul fântânii arteziene din strada Regele Ferdinand, de unde se alimenta baia orăşenească, cu ocazia a 3-4 controale, „a fost cât se poate de murdară”. În primă fază, au fost acuzaţi şoferii care şi-ar fi spălat automobilele în bazinul fântânii arteziene. Dar acuzele nu rezistau, se spune în adresă, deoarece bazinul era acoperit cu sârmă. Mai verosimil li se părea că apa nu era schimbată decât la interval de câteva zile, în lipsa controlului organelor de igienă. Îl roagă pe primar să ia măsuri, deoarece „aceste apucături s-a folosit şi în trecut”, dar ele au fost trecute cu vederea. O altă problemă a fântânii arteziene din strada Regele Ferdinand o constituia faptul că tăbăcarii din Zalău înlăturau sârma de pe bazin şi luau apă „cu obiectele lor de transport cât se poate de murdare şi infecte, apoi vitele sunt silite să bea din acea apă infectată”. În adresă se subliniază că s-a atras atenţia în repetate rânduri, atât Primăriei cât şi organelor orăşeneşti „parte oficial-parte privat”, dar că nu se luaseră măsuri din motive „aproape nepricepute”. Aşadar, din această adresă aflăm că din fântânile arteziene se aproviziona populaţia, iar din bazinele de colectare se adăpau vitele. Tot în anul 1927, Consiliul local al oraşului Zalău hotăreşte, în şedinţa din data de 23 mai, să achiziţioneze imobilele morii cu cilindru. Scopul achiziţiei era de a construi o Uzină Electrică nouă, care să corespundă noilor cerinţe ale oraşului, a cărui populaţie crescuse simţitor după 1918.
Citeşte şi Ce-am fost şi ce-am ajuns. Zalăul, după 25 de ani de economie de piaţă şi democraţie
Cum au schimbat comuniştii numele oraşului reşedinţă de judeţ a Sălajului. Era „prea ţărănească“
Se încarcă comentariile...
