ITM Sălaj va lucra şi în weekend pentru preluarea datelor din REVISAL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Programul la ITM Sălaj a fost prelungit pentru preluarea datelor  REVISAL
Programul la ITM Sălaj a fost prelungit pentru preluarea datelor REVISAL

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj şi-a prelungit programul de lucru şi în weekend, în vederea prelucrării datelor din registrele de evidenţă a salariaţilor transmise electronic de către agenţii economici.  ITM Sălaj a dispus continuarea activităţii în zilele de 29 respectiv 30 octombrie,  în intervalul orar 8,00- 13,00.

După cum a precizat Daniela Biriş, inspector şef al ITM Sălaj,  angajatorii din judeţ care nu au transmis baza de date a angajaţilor în versiunea nouă a aplicaţiei REVISAL – aplicaţie în care care angajatorii înregistrează contractele de muncă online,  pot transmite  până cel târziu luni 31 octombrie. Astfel, sâmbătă 29 octombrie şi duminică 30 octombrie  programul  va fi de la 08,00-13,00, iar luni 31 octombrie programul  va fi prelungit  până la ora 19,00.

Termenul prevăzut pentru transmiterea şi înregistrarea REVISAL este de 90 de zile de la 1 august 2011, data la care a intrat în vigoare actul normativ. Cele 90 de zile expiră pe 31 octombrie 2011.

Registrul General de Evidenţă al  Salariaţilor, în noua versiune, cuprinde contractele individuale de muncă în desfăşurare la data intrarii in vigoare a prevederilor HG nr. 500/2011, indiferent dacă acestea sunt suspendate la data de 1 august 2011. Registrul se completează în ordinea încheierii, modificării, suspendării sau încetării contractelor individuale de muncă şi se transmite către ITM cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariat.

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite