Guvernul a prelungit cu două luni viaţa căminelor de bătrâni ce funcţionează în locul spitalelor desfiinţate. Cei 40 de vârstnici de la Cehu Silvaniei sunt, deocamdată, salvaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La căminele de stat vin în general bătrâni cu pensii foarte mici
La căminele de stat vin în general bătrâni cu pensii foarte mici

Guvernul a alocat, printr-o hotărâre de guvern, peste 2,2 milioane de lei care să asigure funcţionarea timp de două luni a celor 17 cămine de bătrâni ce funcţionează în spaţiile unor spitale desfiinţate în 2011.

Cele 17 cămine au fost înfiinţate în subordinea primăriilor şi, pentru a da un imbold autorităţilor locale să fie de acord cu închiderea spitalelor şi transformarea clădirilor rămase în aziluri, statul a oferit o subvenţie substanţială, de 1.441 de lei pentru fiecare vârstnic, prin programul de interes naţional ”Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice”. Programul, prelungit deja o dată, a expirat la finalul lunii octombrie 2015, astfel că de la 1 noiembrie autorităţile locale ar fi fost nevoite să susţină singure, financiar, aceste instituţii. Cum vorbim despre comunităţi în general mici, cu bugete insuficiente, şi cum spre aceste cămine s-au adresat vârstnici cu pensii la limita celei minime, care nu îşi permit tarifele percepute de cămine private, sistarea subvenţiei însemna închiderea. Guvernul Dacian Cioloş a venit, însă, cu o soluţie provizorie, care asigură finanţarea pentru lunile noiembrie şi decembrie. În şedinţa de guvern de dinainte de Crăciun, Executivul condus de Dacian Cioloş a alocat suma de 2.256.000 de lei pentru susţinerea funcţionării acestor centre, suma acoperind, cel mai probabil, cheltuielile aferente lunilor noiembrie şi decembrie. Printre cele 17 centre beneficiare ale acestor sume alocate din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, se numără şi căminul de bătrâni din Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj, pentru care Executivul a repartizat suma de 106.000 de lei. Potrivit directorului centrului, Chereji Isvan, 40 de vârstnici sunt găzduiţi acolo, existând spaţiu şi dotări pentru alte 20 de locuri.


Soluţia adoptată de Guvernul Cioloş este, însă, una provizorie, sursa de finanţare a acestor cămine în 2016 nefiind identificată încă. Potrivit reprezentanţilor guvernului, o eventuală prelungire a programului de subvenţionare a centrelor nu ar avea suport legal. Pe de altă parte, primăriile nu pot susţine singure activitatea acestor instituţii, cum nici beneficiarii serviciilor nu au posibilitatea de a suporta costul acestor servicii.


Reamintim că 67 de spitale de stat au fost desfiinţate de Ministerul Sănătăţii în 2011, măsura fiind acceptată cu dificultate de comunităţile locale vizate, care se vedeau lăsate fără asistenţă medicală de specialitate.

Programul de interes naţional ”Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice” a apărut pentru a ”îndulci” pastila amară servită de guvernanţi. În Sălaj, singurul spital desfiinţat a fost cel din Cehu Silvaniei, Primăria de acolo acceptând soluţia de compromis de a înfiinţa căminul de bătrâni.

Vă mai recomandăm:

Colindele care fac cancerul mai suportabil. Colindătorii bat din poartă în poartă pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi



 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite