Guinness Book spune nu celui de-al treilea record mondial visat de comuna lui Cioloş: „Nu există categorie în care să încadrăm recordul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna Pericei va trebui să se mulţumească cu doar două recorduri mondiale, după ce planurile de a intra pentru a treia oară în Guinness Book au fost sortite eşecului.

Reprezentanţii Guinness Book au anunţat autorităţile locale din comuna sălăjeană Pericei, în care a copilărit Dacian Cioloş, că nu pot omologa recordul pentru cel mai mare număr de oameni din lume pasionaţi de clisă friptă-n botă şi pită cu ceapă, picurată cu untura slăninii de porc Mangaliţa. Şi asta pentru că nu există nicio categorie în care să poată fi încadrat acest record.

În încercarea de a intra pentru a treia oară în Cartea Recordurilor, autorităţile locale din Pericei au organizat, în luna septembrie a anului trecut, în cadrul celei de-a noua ediţii a Festivalului Cepei, un eveniment culinar inedit, cu scopul de a celebra leguma care asigură traiul oamenilor de aici, dar şi pentru a promova gastronomia tradiţională locală. La acţiunea ce a avut loc în poiana de lângă Pădurea Rotundă din localitate au luat parte aproximativ 1.500 de persoane, cărora oficialii le-au pus la dispoziţie slănina, băţul, pâinea şi ceapa de Pericei, necesare pentru a pregăti şi degusta preparatul tradiţional.

Recordul nu a putut fi omologat, însa comuna rămâne cu două recorduri mondiale recunoscute oficial, ambele legate de cunoscuta legumă din zonă. Cu prilejul primei ediţii a Festivalului, desfăşurată în 2007, Periceiul a intrat în Cartea Recordurilor după ce localnicii au împletit o cunună din 45.000 de cepe, în lungime totală de 4.518 metri. Tot atunci, a fost dezvelit Monumentul Cepei, un bulb uriaş, de peste şase metri, realizat de fibră de sticlă şi răşini sintetice, şi acoperit cu tablă de cupru. Bulbul este aşezat pe un soclu înalt de doi metri. Construcţia a adus un al doilea record mondial în comună, pentru "cel mai mare monument dedicat cepei".

"Cei de la Cartea Recordurilor ne-au anunţat în urmă cu câteva zile că nu pot omologa recordul, pentru că nu există o categorie unde să poată fi încadrat. Nu ne deranjează acest lucru, pentru că obiectivul nostru a fost să popularizăm un preparat tradiţional, nu să vânăm titluri", a declarat primarul Boncidai Csaba.

Vă mai recomandăm:

Tradiţiile populare reînvie la Sîg. Danţ în şura lui Ioanea Ţitreanului

Dacian Cioloş, „povestit“ de vecinii din satul natal: „Am ajuns noi, legumicultori renumiţi, să cumpărăm roşiile lui“

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite