Greva în primării s-a suspendat

Funcţionarii publici din administraţiile locale renunţă la greve, nu însă şi la proteste. Programul de lucru cu publicul se va desfăşura de mâine în condiţii normale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Angajaţii din Primăria Zalău şi celelalte primării din judeţ, precum şi cei din Consiliul Judeţean Sălaj au suspendat greva. În cursul zilei de azi funcţionarii din Sindicatul „Civitas” au decis să sisteze greva generală, astfel încât de mâine dimineaţă programul de lucru în administraţiile publice locale va fi reluat în parametri normali.

„Greva este suspendată, dar protestele vor continua. Vineri ne vom prezenta la miting. Iar săptămâna viitoare, dacă vreunul din parlamentarii sălăjeni va vota pentru legile propuse de Guvernul Boc, o să-i multiplicăm poza şi vom împărţi afişe cu el în tot judeţul, menţionând în partea de jos a imaginii «Acesta este unul din parlamentarii care au distrus speranţa la viaţă a românilor»”, a precizat Laurenţiu Ghiuruţan - vicepreşedintele Sindicatului  „Civitas” din Primăria Zalău.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările