FOTO Proiectul caritabil care a mobilizat 10.000 de preşcolari şi elevi din România. S-au strâns aproape 100.000 de lei pentru copiii defavorizaţi

FOTO Proiectul caritabil care a mobilizat 10.000 de preşcolari şi elevi din România. S-au strâns aproape 100.000 de lei pentru copiii defavorizaţi

Proiectul a ajuns la a cincea ediţie FOTO Andreea Vilcovschi

A cincea ediţie a proiectului naţional educaţional de voluntariat şi caritate "Petale-n vânt" s-a încheiat sâmbătă, 25 mai, la Zalău, cu deja tradiţionalul Festivalul-Concurs Naţional.

Aproape 100.000 de lei au fost obţinuţi, în urma ediţiei 2019 a proiectului naţional educaţional de voluntariat şi caritate "Petale-n vânt", derulat de echipa Colegiului Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău, în parteneriat cu peste 80 de unităţi de învăţământ din 20 de judeţe partenere. Întreaga sumă va ajunge prin intermediul unor asociaţii caritabile, la copii dezavantajaţi din întreaga ţară.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, în acest an, acţiunea a mobilizat peste 1.000 de cadre didactice şi peste 10.000 de preşcolari şi elevi din Alba, Argeş, Arad, Bacău, Braşov, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt, Satu-Mare, Sălaj, Suceava şi Vâlcea, care uu fost impilicaţi în mod direct în activităţi de educaţie civică, voluntariat şi caritate. "Activităţile organizate în cadrul proiectului, de-a lungul întregului an şcolar 2018-2019 au avut ca scop, în principal, confecţionarea şi vânzarea unor produse realizate de copiii şi adolescenţii din grădiniţele, şcolile şi liceele partenere. S-a urmărit astfel oferirea unui sprijin financiar copiilor din centre de plasament/asociaţii nonprofit identificate de fiecare judeţ partener", a precizat Alina Cotoi, unul dintre coordonatorii proiectului. Aceasta a ţinut să precizeze că "Petale-n vânt" este un proiect unic în ţară, care creşte de la an la an şi care reprezintă "bucuria de a face bine cuiva".

În judeţul Sălaj, beneficiari sunt Asociaţia "Provita" şi Parohia Ortodoxă Iaz, care se ocupă, de peste 15 ani, de un centru de zi şi a construit două case de tip familial. În total, 24 de copii primesc îngrijirea şi educaţia de care au nevoie.

Echipa din Suceava a câştigat concursul FOTO Facebook.com/Petale-n vant oficial

Bilanţul ediţiei 2019 a fost prezentat sâmbătă, 25 mai, cu prilejul Concursului Naţional "Festivalul Produselor Handmade", evenimentul de final al proiectului. După parcurgerea celor trei probe ale întrecerii - prezentarea standului şi a modului în care s-a derulat proiectul în fiecare judeţ, rezolvarea unui puzzle contra cronometru şi identificarea tehnicii de realizare a produselor handmade, câştigătoare a fost desemnată echipa judeţului Suceava.

Vă mai recomandăm:

Proiectul care ajută peste 700 de elevi să se orienteze în carieră. Investiţia de 170.000 de dolari, asigurată de o multinaţională

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Proiectul a ajuns la a cincea ediţie FOTO Andreea Vilcovschi

Imagini din aceeasi galerie
  • Proiectul a ajuns la a cincea ediţie FOTO Andreea Vilcovschi

Distribuie imaginea
citeste totul despre: