FOTO Parlamentarii (re)aleşi s-au întâlnit azi pentru a-şi primi certificatele

FOTO Parlamentarii (re)aleşi s-au întâlnit azi pentru a-şi primi certificatele

Cei şase care vor reprezenta Sălajul în Parlament FOTO Olimpia Man

Cei şase parlamentari desemnaţi în urma votului de duminică pentru un nou mandat în legislativul României şi-au primit astăzi certificatele doveditoare ale alegerii care senator ori, după caz, deputat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei doi senatori şi cei patru deputaţi care vor reprezenta Sălajul, în următorii patru ani, în Parlamentul României, şi-au primit astăzi certificatele care atestă faptul că sunt, în urma alegerilor de duminică, parlamentari. Certificatele le-au fost înmânate, în cadrul unei ceremonii organizate la Instituţia Prefectului, de către judecătorul Claudia Tomşa, preşedintele Biroului Electoral de Circumscriţie Judeţeană de la aceste alegeri.


Prefectul Filonaş Chiş i-a rugat pe parlamentari să ţină aproape de judeţul pe care îl reprezintă şi a sugerat să participe, lunar, la o întâlnire la Prefectură pentru a afla ce probleme mai au cei care i-au trimis în Parlament. Prefectul le-a dat, deja, şi câteva prime "teme de casă", cum ar fi adoptarea, în sfârşit, a legii care să rezolve problema arhivelor societăţilor desfiinţate, dar şi să caute soluţii pentru neajunsurile de pe DN1H, drum care se reabilitează fără a avea în proiect amenajarea unor alei pietonale.


Reamintim numele celor şase parlamentari care prin votul sălăjenilor ori prin noroc la redistribuire au reuşit să acceadă în legislativ: Senat - Vegh Alexandru şi Gheorghe Pop; Camera Deputaţilor - Lucian Bode, Seres Denes, Iuliu Nosa şi Mirel Taloş.
 

Cei şase parlamentari ai Sălajului FOTO Olimpia Man

Imagini din aceeasi galerie
  • Cei şase parlamentari ai Sălajului FOTO Olimpia Man
  • Vegh Alexandru este singurul "new entry
  • Cei patru deputaţi de Sălaj FOTO Olimpia Man
  • Cei doi senatori de Sălaj FOTO Olimpia Man
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările