FOTO Apetitul pentru călătorii al feţelor bisericeşti. Din România în Noua Zeelandă, din Antananarivo la Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Episcopul Sălajului, în vizită în Noua Zeelandă
Episcopul Sălajului, în vizită în Noua Zeelandă

După Australia, Africa de Sus şi alte destinaţii exotice, Noua Zeelandă a fost, recent, locul în care s-a aflat, pentru câteva zile, Episcopul Sălajului. Vizita a avut loc la scurt timp după ce în Sălaj s-a aflat o înaltă faţă bisericească venită aici tocmai din Madagascar, o insulă situată în sud-estul Africii.

Episcopul Sălajului, Petroniu, s-a aflat în Noua Zeelandă, la Auckland, în urmă cu o săptămână, iar potrivit imaginilor şi informaţiilor postate pe site-ul Episcopiei Sălajului, el a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ignatie Teoforul” din oraş. Episcopul a fost însoţit în vizita sa în Australia de preotul Ionuţ Pop, consilierul economic al Episcopiei Sălajului.


Reprezentanţii Episcopiei Sălajului precizează că în Auckland se află cea mai mare comunitate românească din Noua Zeelandă, iar Biserica „Sfântul Ignatie Teoforul” a luat fiinţă la sfârşitul anilor 1970. Din 2008, acolo slujeşte un peot român, Mihai Mircea Corpodean, care este în prezent şi protopopul Noii Zeelande.


Reamintim că, în perioada 17-19 aprilie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Ignatios, Mitropolitul ortodox grec al Madagascarului a făcut o vizită în Episcopia Sălajului. Vizita a avut loc la invitaţia Episcopului Sălajului şi a inclus participarea la slujba de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Strâmba, vizitarea Catedralei Episcopală „Înălţarea Domnului” din Zalău, şi a bisericilor „Naşterea Maicii Domnului” din Zalău,  "Sfântul Apostol Andrei" din Zalău,  „Sfântul Proroc Daniel” din Jibou, Someş Odorhei, Inău, Chendrea, Bălan, dar şi a Mănăstirea Bălan. Ierarhul a săvârşit, de asemenea, Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău şi  a vizitat şi biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău. Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Episcopiei Sălajului,  Părinte Ignatios s-a născut în Corint, Grecia, în anul 1951. A fost hirotonit diacon, apoi preot în anul 1976 şi a fost tuns în monahism la Mănăstirea Stavronikita din Muntele Athos. Începând cu 1985 a slujit timp de şase ani ca misionar în Coreea de Sud, iar apoi în Bengalul de Vest, timp de 14 ani. În anul 2004 a fost ales Episcop de Madagascar, iar în urmă cu doi ani a fost ridicat la rangul de Mitropolit. Înaltpreasfinţia Sa este vorbitor de limbile greacă, engleză, coreană, bengaleză şi malgaşă.

Vă mai recomandăm:

„Excursiile” feţelor bisericeşti. Episcopul Sălajului sfinţeşte o biserică tocmai în Australia

Sediul de un milion de euro al Episcopiei Sălajului, inaugurat în prezenţa Patriarhului României


 

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite