Familie de români încarcerată în Belgia pentru că a transformat în sclavi mai mulţi conaţionali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie de români a fost condamnată, în această săptămână, de către instanţa din Belgia, pentru comiterea infracţiunii de constituirea a unui grup infracţional, după ce au exploatat zeci de români veniţi la muncă în străinătate.

O familie de români care locuieşte de mai mulţi ani în Belgia a fost condamnată la ani grei de închisoare, pentru că a exploatat prin muncă mai mulţi conaţionali, scrie publicaţia La Dernière Heure. În plus, inculpaţii au fost obligaţi să plătească amenzi uriaşe. 

Este vorba despre un cuplu şi cei doi fii ai acestuia, toţi cu antecedente penale privind traficul de persoane şi traficul de droguri, sosiţi în Belgia în urmă cu şase ani. De atunci, principalul lor obiectiv a fost de a convinge cât mai mulţi muncitori români să vină la muncă în Belgia, promiţându-le salarii de 1.500 de euro.

Odată ajunşi la destinaţie, lucrătorii erau anunţaţi că vor primi doar 800 de euro. Mai mult decât atât, oamenii erau puşi să muncească la negru, mai mult de 12 ore pe zi, în distribuţia de materiale promoţionale, dar şi în domeniul pomicol sau al construcţiilor, fiind cazaţi într-o pivniţă, unde dormeau pe saltele. 

Cei care îndrăzneau să se plângă de condiţiile de muncă ori de trai erau bătuţi şi sechestraţi, iar cei care au reuşit să plece au fost urmăriţi până în România. Practic, erau transformaţi în sclavi.

Potrivit presei din Belgia, 23 de români au căzut victime ale acestei familii. În urma plângerilor depuse de cinci dintre ei, inculpaţii au părăsit, în 2016, Belgia. 

„Primul lucrător care a depus o plângere a lucrat timp de 14 zile, de la ora 7:30, la ora 20:00, înainte de a fugi şi de a depune plângere la poliţiei. Ulterior, a primit ameninţări atât la adresa lui, cât şi a familiei din România. Când a revenit în ţara natală, a fost agresat şi i s-au cerut 1.000 de euro pentru munca pe care nu o efectuase. 

Un tânâr, şi el victimă a inculpaţilor, a spus că aceştia i-au luat cartea de identitate şi cardul bancar, pentru a-l împiedica să fugă. El distribuia pliante, muncă pentru care era plătit cu 300 de euro pe lună. Prietena lui a încercat să fugă, dar a fost prinsă şi obligată să se prostitueze", scrie publicaţia amintită, citând un auditor din domeniul muncii.

Instanţa din Belgia i-a găsit vinovaţi pe toţi cei patru membri ai familiei. Tatăl, considerat liderul grupului infracţional, a primit şase ani de detenţie, o amendă de 750.000 de euro şi interdicţie profesională pe 10 ani. Procuratura a obţinut arestarea imediată a acestuia. 

Soţia lui a fost condamnată la doi ani de închisoare, amendată cu 150.000 de euro, iar pentru cinci ani i se aplică interzicerea activităţii profesionale. În ceea ce îi priveşte pe cei doi fii ai cuplului, aceştia s-au ales cu pedepse de patru, respectiv doi ani de închisoare, orecum şi amendă de 150.000 de euro şi interzicerea activităţii profesionale pentru o perioadă de 5 ani.

Vă mai recomandăm:

Acţiune în forţă a oamenilor legii. 16 persoane bănuite de trafic de droguri, săltate de mascaţi

Bărbatul care ar fi încercat să scoată ilegal din ţară 42 de migranţi, ascunşi într-o cisternă, arestat pentru 30 de zile

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite