Clan de români, acuzat de trafic de persoane în Spania. Printre victime, o tânără de 15 ani, însărcinată VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Români exploataţi de români, în Spania FOTO www.guardiacivil.es
Români exploataţi de români, în Spania FOTO www.guardiacivil.es

Victimele, tot de origine română, erau convinse să vină la muncă în Spania cu promisiunea unor locuri de muncă bine plătite şi a unor condiţii de viaţă mai bune. În schimb, erau sechestrate şi obligate să muncească peste 10 ore pe zi.

Garda Civilă din Spania şi Poliţia Naţională au destructurat o grupare specializată în trafic de persoane, în scopul exploatării prin muncă, în cadrul unei operaţiuni derulate în colaborare cu Poliţia Română, anunţă ABCdeSevilla.
Opt români, membri ai aceleiaşi familii, au fost reţinuţi în Sanlúcar la Mayor, provincia Sevilla, sub acuzaţia de trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă, fals în acte, constituirea unui grup infracţional. Anchetatorii au reuşit să elibereze 10 victime, toate de origine română, printre care şi o adolescentă de 15 ani, însărcinată.

Cercetările care au demarat în vara lui 2019, după ce două victime au reuşit să depună plângeri, au stabilit că românii exploataţi erau convinşi să vină în Spania cu promisiunea unui loc de muncă în agricultură şi a unor venituri decente, însă ajungeau să fie supuse unor condiţii inumane. Membrii grupării infracţionale le luau paşapoartele şi telefoanele mobile, îi închideau într-o cameră, unde dormeau pe saltele şi pături murdare, nu aveau curent şi apă caldă, şi le interziceau să iasă neînsoţiţi. Erau obligaţi să muncească peste 10 ore în fiecare zi a săptămânii, în ferme din Sevilla.

Deşi într-o primă fază cele două plângeri nu păreau să aibă legătură una cu alta, anhetatorii au descoperit elemente comune, de la modul în care persoanele au fost convinse să vină la muncă în Spania, la naţionalitatea traficanţilor, locul în care victimele erau sechestrate şi puse la muncă.

În momentul în care ajungeau în Spania, muncitorilor li se transmitea că au o datorie de 500 de euro pentru formalităţile de angajare, pentru cazare şi masă, ce urma să fie plătită din salariu. Pentru că salariul nu era dat niciodată la timp, membrii grupării aplicau dobânzi.
În 23 decembrie, oamenii legii au efectuat două percheziţii simultane, în urma cărora cei opt români au fost reţinuţi, iar victimele, eliberate. Ulterior, trei dintre membrii grupării au fost arestaţi.

Mai puteţi citi:

Trei bucureşteni acuzaţi că au traficat o tânără cu HIV îşi vor petrece Paştele acasă. Cum au scăpat de arest preventiv

Bebeluş vândut de propria mamă. Cum a încercat un bărbat de 54 de ani să cumpere un nou-născut

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite