Explozie de cazuri COVID-19 în Sălaj. Localităţile cu cea mai mare rată de infectare

Explozie de cazuri COVID-19 în Sălaj. Localităţile cu cea mai mare rată de infectare

În ultimele 24 de ore a fost înregistrat un nou record de infectări FOTO EPA EFE

În cinci unităţi administrative din judeţul Sălaj incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus a sărit de 1,5 la mia de locuitori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Municipiul Zalău şi comunele Bănişor, Crişeni, Hereclean şi Sînmihaiu Almaşului sunt cele cinci unităţi administrativ-teritoriale, din totalul celor 61 din Sălaj, unde incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 din ultimele 14 zile depăşeşte 1,5 la mia de locuitori, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică Sălaj.

Cea mai mare incidenţă se înregistrează în Sînmihaiu Almaşului, 2,98 la mia de locuitori. Conform unei decizii luate miercuri, 7 octombrie, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în localităţile în care se depăşeşte pragul de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, restaurantele, cafenelele şi sălile de jocuri de noroc se închid.

Situaţia este îngrijorătoare şi în Zalău, unde, conform DSP, incidenţa este de 2,84 la mia de locuitori. În comuna Bănişor, acest indicator a atins 2,61 cazuri la mia de locuitori, în Crişeni, 1,83, iar în Hereclean, 1,53.

În judeţul Sălaj, de la debutul pandemiei au fost confirmate 914 de infectări cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore fiind înregistrat un nou record absolut: 62 de cazuri. Din totalul pacienţilor, 545 s-au vindecat, 34 au decedat, iar 335 sunt încă bolnavi. În spitalele din Şimleu Silvaniei şi Zalău sunt internaţi 137 de bolnavi COVID-19, iar 198 de persoane cu test pozitiv sunt izolate la domiciliu şi monitorizate de medicul de familie. În carantină sunt 694 de persoane.

Mai puteţi citi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările