Evaluare Naţională 2018. Şase elevi dau examenele în condiţii speciale

Evaluare Naţională 2018. Şase elevi dau examenele în condiţii speciale

Elevii din 96 de unităţi de învăţământ din judeţ au susţinut, luni, prima probă a Evaluării Naţionale, examen ce va conta la admiterea în liceu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aproape 150 de absolvenţi de clasa a VIII-a au chiulit de la prima probă a Evaluării Naţionale, ce s-a desfăşurat luni, 11 iunie, în 56 de centre de examen. Din totalul celor 1.786 de candidaţi prezenţi, şase au susţinut Evaluarea în condiţii speciale. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcoalar Judeţean Sălaj, trei dintre ei au cerinţe educative speciale,  pentru ei probele de concurs fiind prelungite cu o oră. De asemenea, un elev este internat în spital, după o operaţie de apendicită, iar un altul este imobilizat la pat, la domiciliu. Amândoi sunt supravegheaţi de camere de luat vederi şi asistenţi. Cel de-al şaselea absolvent are mâna în ghips şi dictează lucrarea unui asistent supraveghetor.

În judeţul Sălaj s-au înscris la examenul din acest în acest an 1.931 de absolvenţi de gimnaziu, din 96 de unităţi de învăţământ. Pentru buna desfăşurare a Evaluării Naţionale, au fost deja pregătite 56 Centre de Examen - toate prevăzute cu mijloace de supraveghere audio-video, 42 Centre de Comunicare şi un Centru Zonal de Evaluare, la Liceul cu Program Sportiv “Avram Iancu” Zalău. Oficialii ISJ Sălaj au precizat că prima probă s-a desfăşurat fără a fi înregistrate incidente.

La fel ca anul trecut, lucrările absolvenţilor sălăjeni vor fi transportate şi evaluate în alt judeţ, aşa cum s-a procedat, pentru prima dată, la Examenul de Bacalaureat Naţional din 2015. La rândul său, judeţul Sălaj va prelua şi corecta lucrări dintr-un judeţ învecinat. Primele rezultate vor fi afişate, în data de 19 iunie, când vor fi depuse şi eventualele contestaţii. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi publicate, pe 23 iunie.

Vă mai recomandăm:

FOTO Pădurea Brădet transformată într-un superb Orăşel al Copiilor. 1.500 de copii s-au distrat şi au învăţat în mijlocul naturii

 

citeste totul despre: