Etapele psihologice ale doliului. Ce rol au ritualurile de înmormântare în acceptarea decesului persoanei dragi
0Considerată una dintre cele mai mari frici omeneşti, moartea reprezintă pentru unii sfârşitul, pentru alţii, începutul, în timp ce alţii o văd ca pe o etapă intermediară, de trecere.
Oamenii manifestă reacţii extrem de diverse vizavi de această temă, de la a vorbi detaliat ori a glumi sistematic pe marginea subiectului, până la tăcere şi negare. Specialiştii au identificat cinci etape ale doliului, ale pierderii şi durerii, precizează Smaranda Stan, psiholog clinician şi psihoterapeul pozitivist.
1. Negarea. Este stadiul ce urmează după aflarea tragici veşti, când persoane refuză, de cele mai multe ori, inconştient, să accepte informaţiile transmise: “Nu e adevărat! Nu pot să cred!”
2. Furia. “Se poate manifesta în diverse feluri, în funcţie de propria credinţă şi de propriile explicaţii privind acest eveniment, oamenii se ceartă pe sine sau cu Dumnezeu ori acuză diverse persoane ca fiind vinovate de acest deznodământ (incompetenţa medicilor, indolenţa rudelor etc)”, explică psihologul. Manifestarea o poate ajuta pe respectiva persoană în călătoria spre acceptarea evenimentului.
3. Negocierea. În această etapă, în mintea celor care procesează doliul, apar condiţionări de genul: “mă voi ruga de trei ori pe zi ca să îmi fie protejaţi cei dragi din jurul meu”.
4. Depresia este faza în care “decesul sau iminenţa morţii sunt conştientizate şi plânse. Sentimentele de tristeţe, regret, nesiguranţă trăite acum indică un început de acceptare a morţii”, spune Smaranda Stan.
5. Acceptarea, ultima etapă, este pregătită de faza anterioară, a depresiei. Este momentul în care persoana are o poveste coerentă care oferă sens acestei experienţe de viaţa, pe principiul: o minte sănătoasă într-o poveste sănătoasă, producându-se o oarecare detaşare de evenimentul respectiv.
Din păcate, subliniază psihoterapeutul, nu toţi cei care se confruntă la un moment dat cu ideea de moarte ajung să parcurgă tot acest traseu, de cele mai multe ori petrecându-se blocaje cronofage în anumite etape.
Mulţi condamnă ritualurile de înmormântare specifice zonei est-europene, considerând că discreţia specifică occidentalilor este o reacţie mai demnă şi mai decentă. Studiile arată, însă, contrariul şi anume că persoanele sunt provocate să intre în travaliul de doliu prin ritualurile de înmormântare şi că trecerea în etapa de acceptare este mult înlesnită de suportul mediului social şi de oportunitatea de a-şi plânge decedatul Smaranda Stan, psiholog.
Aceasta adaugă că de multe ori şi îmbrăcămintea neagră este un semnal pentru cei din jur de a oferi grijă, sprijin şi înţelegere persoanei îndoliate.
În opinia psihologului, în societatea occidentală, oamenii sunt mai degrabă blocaţi într-o etapă de negare a morţii, când, imediat după decesul unei persoane apropiate, sunt încurajaţi să-şi reia activităţile curente şi să vorbească cât mai puţin despre evenimentul respectiv. De altfel, mai spune specialistul, în societatea noastră “oamenii îşi doresc să pară mai tineri decât sunt, ridurile sunt duşmanii frumuseţii şi oamenii duc o campanie acerbă împotriva lor, suntem mult mai atenţi la ce mâncam şi cât sport facem, toate astea pentru a ne menţine tineri si viguroşi, implicit a ţine moartea cât mai departe”.
Pentru adulţi este dificil să explice copiilor acest proces. Cei mici devin preocupaţi de subiect în jurul vârstei de 5-6˛ani, acesta fiind momentul de conştientizare a ireversibilităţii sale. “În funcţie de propria credinţă despre viaţă şi moarte, este important să răspundem cu sinceritate şi compasiune întrebărilor copiilor”, menţionează Smaranda Stan. Răspunsurile pe care adulţii le oferă spun mult despre propria atitudine în fata morţii:
Un adult care va schimba subiectul pe motiv că nu este cazul să întristeze copilul are el însuşi o atitudine de negare în fata acesteia. Frica de abandon va deschide tema pierderii persoanelor apropiate in mintea copiilor, iar daca sdulţii din jur nu vor fi dispuşi să discute, copiii vor înţelege că moartea este un subiect tabu, de neabordat.
Ca urmare, în faţa pierderii, copiii nu vor putea sa îşi proceseze în mod direct doliul, în schimb vor plânge aparent din motive mărunte, semn că plâng decesul persoanei dragi sau a animaluţului dispărut.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
