Elevul, jurnalistul şi dizidentul Corneliu Coposu. Documente secrete: scrisorile Seniorului şi întâlnirile cu foştii săi colegi de la Blaj, sub lupa Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Coposu şi-a început cariera ca şi jurnalist
Corneliu Coposu şi-a început cariera ca şi jurnalist

Documente păstrate în arhivele CNSAS redau, prin relatările informatorilor Securităţii, discuţiile purtate de Corneliu Coposu cu foştii săi colegi de la Blaj, promoţia 1930, ajunşi cu toţi intelectuali importanţi ai vremii.

Corneliu Coposu - elev al Blajului, jurnalistul Corneliu Coposu despre Blaj şi întrunirile promoţiei lui Corneliu Coposu în anii 70-80 ai secolului trecut, în plin regim comunist, supravegheate atent de către organele Securităţii Statului –sunt cele trei ipostaze ale Seniorului surprinse în cartea ”Corneliu Coposu şi Blajul. Destinul unei generaţii”, scrisă de istoricul Marin Pop, ce va fi lansată vineri, 20 martie, la Zalău. Cartea este publicată de Editura Caiete Silvane a Centrului de Cultură şi Artă a Judeţului Sălaj.

Potrivit autorului, cartea surprinde, pe lângă destinul zbuciumat al lui Corneliu Coposu, şi  destinul întregii sale generaţii, care a fost afectat serios în timpul celui de al doilea război mondial şi îndeosebi în timpul regimului comunist. Marea lor majoritate se aflau în plină ascensiune profesională, ca preoţi greco-catolici, profesori, magistraţi, medici, jurnalişti, iar anii 1947-1948 au însemnat un adevărat cutremur pentru ei. Foarte mulţi dintre ei au trecut prin iadul închisorilor comuniste, alături de foştii lor profesori, alţii au fost daţi afară din servicii sau marginalizaţi. ”Faptul că au rezistat tuturor vicisitudinilor vremii s-a datorat şi formaţiei profesionale solide dobândite la Blaj, a spiritului şi moralităţii impregnate de acest oraş în conştiinţa elevilor”, spune istoricul.

A fost dat la şcoală la numai patru ani. Motivul - era un copil neastâmpărat

Marin Pop scrie în cartea sa că, fiind un copil neastâmpărat, Corneliu Coposu a fost dat de către părinţii săi la şcoală la vârsta de numai 4 ani. Este vorba de şcoala confesională greco-catolică din Bobota, satul natal, al cărei director era chiar tatăl său, tânărul preot Valentin Coposu. La 8 ani, vârstă la care astăzi mulţi copii abia încep studiile, Corneliu Coposu absolvea cursurile şcolii primare din Bobota. Pentru a intra la Colegiul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, unde vârsta minimă era de 10 ani, iar el avea abia 8 ani, a trebuit să obţină o dispensă de vârstă. După absolvirea liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, în anul 1930, la vârsta de numai 16 ani, Corneliu Coposu s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj Napoca. Era întreruptă, astfel, tradiţia preoţească a familiei - pe linie maternă avea şapte generaţii de preoţi, iar pe cea paternă trei. După absolvirea Facultăţii de Drept nu a profesat în domeniu. Intrase deja în politică, în cadrul tineretului naţional-ţărănist şi a primit oferta de a se angaja ca jurnalist la ziarul „România Nouă” de la Zaharia Boilă. Era un ziar nou, înfiinţat în anul 1933, al cărui director era fruntaşul politic naţional-ţărănist Zaharia Boilă, căsătorit cu una din nepoatele lui Iuliu Maniu. De fapt, ziarul era platforma politică a lui Iuliu Maniu, care se retrăsese din viaţa politică şi lupta împotriva Camarilei formate în jurul regelui Carol al II-lea de către concubina sa, Elena Lupescu.

„Popii vremurilor noastre sunt negustori în antereu, cămătari în numele crucii, înşelători în numele lui Isus, corupători în odăjdii, spurcători ai Sfintelor Taine. Nu mai au prestigiu, nu inspiră încredere ... Mircea Damian, jurnalist



Tematica articolelor publicate în această perioadă (1935-1938) cuprinde probleme de natură politică, în care face un aspru rechizitoriu al guvernării liberale, probleme sociale, economice, situaţia internaţională, dar şi probleme culturale sau sportive. Blajul, locul unde s-a format din punct de vedere profesional în timpul liceului, ocupă un loc aparte în scrierile lui Corneliu Coposu.

În cotidianul „Raza”, ce apărea în Capitală, a fost publicat articolul „Popii”, semnat de apreciatul gazetar Mircea Damian. În replică, Corneliu Coposu publică, în coloanele ziarului „România Nouă”, articolul „Preoţii noştri şi <popii> lui Mircea Damian”. Potrivit lui Marin Pop, jurnalistul Coposu nu contestă cele scrise de Mircea Damian, referitor la preoţii din Vechiul Regat, dar afirmă că acesta nu i-a putut imprima „decât contururile unui tablou exotic, schiţa unui roman balcanic, străin de meleagurile noastre, de sufletul ardelenesc ...”. Popii cunoscuţi de Corneliu Coposu erau „oţeliţi în luptele naţionale” şi „pionierii Unirii” de la 1 Decembrie 1918. Îi aminteşte pe Vlădica Inochentie Micu, Pavel Aaron, Augustin Bunea, Andrei Şaguna, mitropolitul Suciu, episcopii Demetriu Radu, Roman Ciorogariu, Nicolae Ivan, Vasile Hossu, preotul Vasile Lucaciu, care „şi-au înscris numele în cartea de aur a neamului românesc”. Preoţii cunoscuţi de Corneliu Coposu erau „vajnici apărători ai credinţei, povăţuitori în calea binelui, luminători ai celor ce stau în întuneric, ostaşi devotaţi în slujba ţării, la închegarea căreia au năzuit, spre deosebire de popii dlui Mircea Damian”.


Preoţii noştri şi  „popii” lui Mircea Damian

În numărul de ieri al excelentului cotidian de seară „Raza”, ce apare în Capitală, citesc un articol semnat de apreciatul gazetar Mircea Damian.


Spicuiesc din rândurile indignate ale confratelui aşternute sub titlul sugestiv: „Popii”, aprecieri – să zic aşa, stranii – la adresa clerului românesc:


„Popii vremurilor noastre sunt negustori în antereu, cămătari în numele crucii, înşelători în numele lui Isus, corupători în odăjdii, spurcători ai Sfintelor Taine. Nu mai au prestigiu, nu inspiră încredere ...
... bisericile sunt goale, iar sunetul clopotului nu mai este auzit şi înţeles nici de Dumnezeu, nici de enoriaşi ...
... doi stâlpi ai credinţei (Gurie şi Vartolomeu), două venerabile bărbi, numai două sfinţite putregaiuri, din vreo douăzeci, pe care se reazămă sfânta noastră biserică. Cu două-trei excepţii, i-am putea cita pe toţi, fiindcă toţi sunt, mai mult sau mai puţin la fel: nişte păduchi ai credinţei, nişte caracatiţe ...
pentru cari biserica este un pretext, antereul o tradiţie, iar religia o gogoriţă ...”


Nu contestăm bunăcredinţa şi temeiul afirmaţiunilor de îndreptăţită indignare izvorâte din pana redactorului „Razei”.


Şi nu ne îndoim că scriitorul asprului rechizitor, din care am reprodus mai sus mici fragmente, poate dintre cele mai atenuate, are justificarea experienţei care i-a risipit iluziile copilăriei şi i-a întunecat icoana „Sfinţilor din calendar, coborâţi pe pământ pentru mângăierea noastră a tuturor ...”


Dar verva confratelui bucureştean şi scrisul lui limpede şi frumos nu mi-au putut imprima decât contururile unui tablou exotic, schiţa unui roman balcanic, străin de meleagurile noastre, de sufletul ardelenesc ...
Căci în popii dlui Mircea Damian, eu nu am regăsit clerul nostru din Ardeal.


Noi cunoaştem altfel de păstori sufleteşti. Popii noştri sunt oţeliţi în luptele naţionale. Popii noştri au fost pionerii Unirii. Ei sunt vrednici slujitori ai altarelor şi păzitori neîntinaţi ai Sfintelor Taine, pe cari i-am văzut întotdeauna stând pildă vie pentru toţi: vrednici urmaşi ai apostolilor, înconjuraţi de dragostea şi admiraţia unui popor drept-credincios.


Noi l-am avut pe vlădica Inochentie, pe Petru Pavel Aaron. Drumul neamului asuprit de robia milenară l-a luminat un Bunea. În fruntea mişcărilor de redeşteptare naţională tot popii s-au înşirat luceferi călăuzitori.
Pilda lui Şaguna trăieşte înaintea ochilor sufletului nostru. Popa Balint veghează la patriotismul clerului din Ardeal.


Mitropolitul Suciu, episcopii Radu, Ciorogariu, Ivan (Nicolae – n.n.), Vasile Hossu şi-au scris numele în cartea de aur a neamului românesc, iar mormântul părintelui Lucaciu este straja credinţei şi a iubirii de neam.


Aşa cunoaştem noi clerul. Astfel ne-a îndreptăţit trecutul la dragoste şi admiraţie pentru păstorii noştri sufleteşti.


Preoţii din Ardeal fac parte din generaţia de jertfă, care a binemeritat de la patrie. Cari alături de credinţă, au slujit la altarul iubirii de neam.


Popii noştri din Ardeal  nu sunt negustori în antereie şi nici păduchi ai credinţei. Sunt apostolii dragostei lui Dumnezeu şi ai dragostei de neam.


Bisericile noastre sunt pline de cei ce însetează după dreptate, de cei ce caută mângăiere şi cerşesc îndurarea lui Dumnezeu.


Popii noştri se bucură de încrederea deplină a fiilor sufleteşti păstoriţi şi grăiesc în numele apostolilor, năzuind la îndreptarea celor rătăciţi pentru izbăvirea cea de-a pururea, iar archiereii, stâlpii credinţei noastre, sunt pilde de virtute creştinească şi altruism.


Biserica noastră a rămas deasupra puhoiului de urâciune şi turnurile catedralelor din Blaj şi Sibiu străjuiesc, neatinse de valurile murdăriei sociale, la binele neamului nostru.


Biserica din Ardeal stă mai presus de patimi omeneşti, mai presus de răul ce s-a înrădăcinat în pământul românesc.


Aşa este biserica la noi, citadelă neînvinsă a virtuţilor şi a dragostei de neam.
Aşa sunt popii noştri: vrajnici apărători ai credinţei, povăţuitori în calea binelui, luminători ai celor ce stau în întuneric, ostaşi devotaţi în slujba ţării, la închegarea căreia au năzuit, spre deosebire, spre prăpăstioasă deosebire de popii dlui Mircea Damian ...


... Iar sunetul clopotului, la noi, e auzit şi înţeles. Şi de oameni şi de Dumnezeu ...

România Nouă, nr. 57, 12 martie 1936, p.


Întâlnirile de la Blaj, sub lupa Securităţii

Corneliu Coposu a păstrat legătura cu colegii săi de la Blaj, fapt privit cu îngrijorare de Securitate. În 1965, când foştii colegi organizează, la Blaj, aniversarea celor 35 de ani de la terminarea liceului, o notă informativă a Securităţii arată că în ziua de 1 iunie 1965 Seniorul se întâlneşte cu inginerul Emil Şerban, fost coleg de liceu şi de bancă, cu care nu se mai văzuse de 18 ani, înainte de a fi arestat. Conform notei informative dată de „sursa” (delatorul) „Lucian Dragu”, Emil Şerban i-a comunicat lui Corneliu Coposu despre iniţiativa luată de promoţia 1930 de a se întâlni la începutul lunii iulie.

”Din cauza programului infernal pe care îl avea la locul de muncă, „ajutat” probabil şi de organele de Securitate, Corneliu Coposu nu poate participa la aniversarea organizată de foştii săi colegi de liceu, la Blaj. Probabil din aceleaşi motive, Corneliu Coposu nu a participat la întâlnirea organizată în anul 1970”, spune istoricul.

Lucrurile se schimbă, însă, în 1976, când Corneliu Coposu a ieşit la pensie, din acel moment participând la toate întâlnirile promoţiei 1930, organizate de către foştii săi colegi de liceu. Pe lângă întâlnirile organizate la Blaj, la iniţiativa fostului coleg Silviu Gherghel, fost magistrat, stabilit şi el în Bucureşti, s-au organizat o serie de întâlniri în Capitală, la restaurantul „Carul cu Bere”. Toate întruniri - spune istoricul - au intrat sub lupa Securităţii şi mulţi dintre participanţi au fost anchetaţi de către organele de Securitate.

”După cum spune un vechi proverb românesc, în tot răul există şi un bine. Generaţia lui Corneliu Coposu s-a stins de mult şi exista pericolul, după cum sublinia la una dintre întruniri fostul coleg al lui Corneliu Coposu, Petrică Breazu, ca ei să moară şi să nu rămână nici o mărturie despre aceste întruniri şi despre destinul zbuciumat al promoţiei 1930. Este aproape un miracol că aceste documente au fost păstrate în arhivele fostei Securităţi, iar noi am considerat că avem o datorie faţă de memoria acestei generaţii greu încercate să dăm publicităţii secvenţele de amintiri plăcute trăite cu ocazia întrunirilor pe care le-au avut în Blajul etern, oraşul în care s-au format pentru viaţă şi care a rămas în sufletul lor până în momentul obştescului sfârşit”, spune Marin Pop.

Cartea istoricului redă, integral, mai multe documente găsite în arhivele CNSAS legate de atenţia pe care Securitatea o acorda întâlnirilor şi corespondenţei dintre Corneliu Coposu şi foştii săi profesori. Un exemplu este nota informativă de mai jos.



DIRECŢIA REG. DE SECURITATE BRAŞOV
NR. 304/9/94.320 din 13 septembrie 1967                STRICT SECRET
                                    S.C. Nr. 277
                                    Exp. Nr. 1
Către,
            DIRECŢIA GENERALĂ DE INFORMAŢII INTERNE
-    Direcţia I- a
BUCUREŞTI
La ordinul dv. Nr. 302/1/NB/397975 din 16 mai a.c., cu privire la numiţii MANCIULEA ŞTEFAN şi POP ŞTEFAN din Blaj, raportăm următoarele:
MANCIULEA ŞTEFAN este născut la data de 6 decembrie 1894 în comuna Streza (Straja – n.n.), regiunea Hunedoara, fiul lui Nicolae şi Floarea, de naţionalitate şi cetăţenie română, cu studii la facultatea de geografie şi teologia, de profesie profesor şi preot greco-catolic nerevenit la ortodoxie, în prezent pensionar, domiciliază în oraşul Blaj, str. Frasinului Nr. 4.
Sus-numitul figurează în evidenţele noastre ca preot greco-catolic nerevenit la ortodoxie, fost condamnat pentru activitate duşmănoasă, desfăşurată pe linia fostei biserici greco-catolică.
Din urmărirea informativă a numitului MANCIULEA ŞTEFAN, rezultă că acesta se ocupă de mai mult timp de scrierea a diferite lucrări istorice, legat de Blaj şi în general de Transilvania, ca „Şcoala Ardeleană” şi altele, pe care le-a trimis spre publicare revistei „Astra” din Braşov, precum şi altor edituri.
În ce priveşte legăturile sus-numitului cu numitul COPOSU CORNEL din Bucureşti, raportăm că informativ nu s-au obţinut asemenea date, însă din controlul secret al corespondenţei, rezultă că întreţine legături pe această cale cu un oarecare CORNEL din Bucureşti, care îl anunţă că îl va ţine la curent cu toate problemele ce-l interesează, îl îndeamnă la preocupări literare şi-i promite că-l va vizita la Blaj. –
POP ŞTEFAN este născut la data de 23 noiembrie 1881 în Teiuş, regiunea Hunedoara, fiul lui Gligor şi Ana, de naţionalitate şi cetăţenie română, deprofesie profesor, în prezent pensionar, domiciliat în Blauj, str. Petru Groza Nr. 14.
Sus-numitul nu este cunoscut în evidenţele organelor noastre şi nici cu manifestări duşmănoase nu a fost semnalat până în prezent.
În cazul în care organele dv. au întreprins, sau urmează să întreprindă măsuri ca datele ce s-au obţinut sau se vor obţine privind legăturile acestuia cu MANCIULEA ŞTEFAN şi POP ŞTEFAN, să ne fie trimise spre exploatare.

LOCŢIITOR ŞEF SERVICIU
Lt. Colonel                            ŞEFUL SERCICIULUI
        Turc Iosif                    Lt. Colonel
        (ss indescifrabil)                    Ispas Eliade
                                     (ss indescifrabil)
Cota: ACNSAS, Fond Documentar, dos. D 2, vol 2, f. 299-300


Vă mai recomandăm:

DOCUMENT Planul Securităţii de discreditare a lui Corneliu Coposu. Interviu cu Rodica şi Flavia Coposu, surorile Seniorului

Povestea tragică a lui Arlette, soţia Seniorului Corneliu Coposu

Cum petrecea Corneliu Coposu sărbătorile creştine în detenţie, urmărit pas cu pas de Securitate

Minciunile istoriei: cum a fost "pictat" Corneliu Coposu drept un mare moşier şi un trădător de ţară

Cum a refuzat Corneliu Coposu să îl trădeze pe Maniu, deşi în schimbul trădării i se promisese libertatea





 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite