Duhovnicul spre care vin credincioşi din toată Transilvania. Misiunea lui pentru credinţă a început într-un vagon de tablă
0
A cunoscut lipsurile crunte ale vieţii monahale la vârsta la care nu era pregătit pentru asta, motiv pentru care tentaţia de a renunţa a fost mare. Credinţa l-a ajutat să reziste, iar astăzi părintele Grighentie păstoreşte un loc spre care vin să se roage zeci de mii de credincioşi din Transilvania şi din întreaga ţară.
Georgică Oţelea. Un nume care, probabil, multora nici măcar nu le pare cunoscut. Părintele Grighentie, însă, numele de monah pe care l-a primit Georgică Oţelea, a ajuns, în timp, să devină sinonim cu credinţa, cu încrederea, cu puterea de a nu renunţa atunci când viaţa îţi scoate în cale obstacole, un nume pe care îl ştiu şi îl respectă zeci de mii de credincioşi care vin, ori de câte ori pot, la Mănăstirea Strâmba, din Sălaj.
”Am ajuns la Strâmba în toamna anului 1996. Eram cam tânăr - localnicii spuneau că sunt un copil şi că nu o să stau prea mult pe acolo şi că o să fug, la fel cum au făcut cei care au fost pe acolo înaintea mea”, îşi aminteşte monahul. În parte, sătenii care nu îi dădeau prea multe şanse la statornicie nu au greşit prea mult, întrucât el recunoaşte că în primele zile şi săptămâni de la sosirea la Strâmba a fost de multe ori tentat să plece.
”Chilia ne era un vagon de tablă, de la IFET. De încălzit, ne încălzeam cu rugăciuni. Şi era o zăpadă... cât statura de om!”, rememorează el.
A fugit de acasă la mănăstire. Părinţii l-au crezut mort
Viaţa părintelui Grighentie pare o înşiruire de evenimente aranjate, parcă, pentru a se potrivi într-un scenariu superior. Născut într-un sat din Brăila, Georgică a fost un copil cuminte, care învăţa bine la şcoală şi care nu le-a dat bătăi de cap părinţilor. După terminarea liceului a dat admitere şi a intrat al zecelea la Şcoala de Ofiţeri MApN de la Sibiu. S-a răzgândit iar decizia - spune el - s-ar putea să-i fi salvat viaţa.
”Cred că a vrut Dumnezeu să nu merg pe acest drum, pentru că mulţi dintre colegii mei care au continuat cu şcoala militară au murit împuşcaţi la Revoluţie. Eram şi eu astăzi locotenent postmortem dacă rămâneam”, explică monahul.
A fost înrolat imediat în armată, iar după liberare a lucrat o vreme ca şi pedagog. Nu a rămas mult în învăţământ pentru că, brusc, ceva l-a atras către călugărie. ”Eram un tânăr ca oricare altul - jucam fotbal, mergeam la patinoar. Nu am avut nici vreo decepţie în dragoste. Pur şi simplu m-am întors, dintr-o dată, cu 180 de grade. Nici nu cred că eu am ales asta, ci Dumnezeu m-a ales pe mine”, povesteşte el.
Părintele Grighentie spune că, fiind copil singur la părinţi, mama şi tatăl său nici nu au vrut să audă de călugărie, aşa că a decis să fugă de acasă, deşi era pe punctul de a se căsători. Avea 24 de ani, iar prima s-a oprire a fost la Mănăstirea Cetăţuia, din Iaşi. ”Părinţii mei au crezut că am murit, pentru că timp de un an nu am dat niciun semn de viaţă. Au făcut şi parastas. La insistenţele părintelui stareţ i-am anunţat, după un an, că sunt bine”. În 1994 s-a transferat, la cerere, la Mănăstire Izbuc din judeţul Bihor, iar doi ani mai târziu au fost mutat la Strâmba, pentru a reînvia cel mai vechi aşezământ monahal din judeţ, cu o istorie ce mergea până aproape cu 600 de ani, dar care nu mai funcţionase ca atare în ultimii 300 de ani.
”După 90 au mai fost trimişi acolo şi alţi călugări, dar nu au rezistat. Au plecat cu toţii. Şi eu am fost tentat să plec, dar mergeam şi mă rugam şi icoana făcătoare de minuni din biserica de lemn şi căpătam putere să rezist”, spune el.
Chiar dacă au fost zile în care şi strictul necesar reprezenta un lux greu de atins, cu ajutorul credincioşilor care l-au cunoscut la mănăstirea din Bihor şi care au venit să-l ajute şi aici, dar şi cu sprijinul unor oameni cu suflet mare din toată Transilvania, care le aduceau călugărilor mâncare şi haine, aşezământul monahal a prins, cu timpul, puteri. Astăzi, datorită credincioşilor, locul vagonului de tablă a fost luat de chilii moderne, unde pelerinii primesc, în orice perioadă a anului adăpost şi masă gratuită. Se lucrează şi la construcţia unei biserici, în care să se poată ruga zecile de mii de credinioşi care ajung anual aici.
”A trebuit să treacă 18 ani pentru a se vedea rezultatele. Chiar şi eu, am ajuns să mă simt acasă la Strâmba. La început mă simţeam musafir. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş alege acelaşi drum, chiar dacă este greu să o iei de la zero. Satisfacţia că ai pus o cărămidă, alături de alţii, la ceva ce contează, la ceva ce va rămâne peste timp, nu o poate egala nimic”, spune părintele.
”Dacă am învăţa să ne bucurăm de fiecare clipă, ce fericiţi am fi!”
Liniştea aproape palpabilă ce înconjoară Mănăstirea Strâmba îmbie la regăsire. La regăsirea sufletului, a menirii fiecăruia în viaţă. Este şi invitaţia pe care o face stareţul. ”Mie îmi place să spun că Mănăstirea Strâmba este loc de îndreptare. Cu toţii avem nevoie de îndreptare. Şi eu am avut. Cel mai important lucru este, credinţa. Nu contează religia, pentru că religia este, practic, credinţa. ar Dumnezeu îşi întoarce faţa către cei care vin cu sufletul spre El plin de credinţă. Şi eu le mai spun credincioşilor mei, care se confruntă, fiecare, cu problemele lumii moderne, să încerce să trăiască frumos. Dacî am învăţa să ne bucurăm de fiecare clipă, ce fericiţi am fi! Şi să nu se mai gândească la stres. Să nici nu pronunţe acest cuvânt”, spune el.
Mănăstirea Strâmba, cea mai veche aşezare monahală din judeţ
Cu o istorie ce merge până în urmă cu aproape 600 de ani. Mănăstirea, „Strâmba”, provine de la o credincioasă „strâmbă” şi şchioapă, care a lăsat moştenire locul bisericii. Femeia ar fi apelat la ajutorul călugărilor stabiliţi în împrejurimi pentru însănătoşirea fiicei sale, grav bolnavă. Ea a promis călugărilor că-i va răsplăti dându-le toată averea sa şi-i va ajuta să construiască o mănăstire. Rugăciunile celor doi monahi au ajutat la vindecarea tinerei, iar pe moşia donată călugărilor s-a întemeiat sfânta mănăstire. Mănăstirea este situată în comuna Hida, la limita judeţelor Sălaj şi Cluj.
Citeşte şi:
Traseu de vacanţă pe două roţi, în Sălaj. Cum să-ţi încarci bateriile în miezul verii pe un tărâm fermecător
Se încarcă comentariile...
