Director DSP, după ce i s-a cerut demisia. "Dacă plec, rămâne judeţul fără unicul epidemiolog din instituţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ligia Marincaş consideră că a făcut faţă provocărilor pandemiei FOTO Andreea Vilcovschi
Ligia Marincaş consideră că a făcut faţă provocărilor pandemiei FOTO Andreea Vilcovschi

Pe reţelele de socializare, au apărut numeroase voci care o acuză pe directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj de proasta gestionare a pandemiei, cerându-i chiar demisia.

Derularea anchetelor epidemiologice cu foare mare întârziere, cozile formate în faţa Spitalului Judeţean din Zalău pentru ca suspecţii COVID-19 să îşi ridice rezultatele testelor, creşterea numărului de infectări din judeţ sunt doar câteva dintre problemele pe care sălăjenii le semnalează pe reţelele de socializare, mulţi dintre ei arătând cu degetul înspre conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj. În aceste condiţii, au apărut voci care au cerut demisia directorului instituţiei, Ligia Marincaş. Ca exemplu, în urma unui sondaj realizat pe grupul de Facebook Agora Zalău, din cei 656 de respondenţi, aproape 84% au votat "DA" la întrebarea "Ar fi o măsură potrivită ca şefa DSP Sălaj să fie demisă sau să-şi dea demisia?"

Întrebată cum comentează această atitudine, Marincaş a răspuns: "Nu am nicio problemă legată de a-mi da oricând demisia, dar având în vedere că de nouă luni, chiar mai bine, gestionez acest sistem - aşa cum este el, având în vedere faptul că s-a făcut faţă tuturor provocărilor din momentul de faţă, că s-au făcut analize pentru orice eveniment la risc, că s-au stăpânit focarele, nu cred că asta ar fi o soluţie. Din păcate, că le place, că nu le place, dacă plec înseamnă că îmi va fi mie bine şi va rămâne judeţul fără unicul epidemiolog din DSP şi probabil în Zalău".

Oficialul DSP Sălaj susţine că această criză de epidemiologi "nu este o problemă de o zi sau de două, este una mai veche a sistemului", cauzată de faptul că "nu au fost specialişti sau specialiştii care au fost au ales în timp alte domenii, alte specialităţi". "Asta este şi motivaţia pentru care am rămas director. Ca şi epidemiolog mi-ar fi mult mai bine, salarizarea ar fi mult mai mare", a mai spus Ligia Marincaş.

Aceasta a precizat că a făcut solicitări pentru detaşarea pe durată determinată a unor persoane, însă fără succes, întrucât "este o bătălie pentru epidemiologi".

Dacă la debutul pandemiei, Sălajul avea cinci epidemiologi: doi în DSP, doi la Spitalul Judeţean şi unul la Spitalul din Şimleu, în prezent, judeţul se bazează doar pe şefa DSP şi epidemiologul de la Şimleu.

Judeţul Sălaj a fost din 30 octombrie până în 8 noiembrie, inclusiv, lider în clasamentul naţional al incidenţei infectărilor cu noul coronavirus, fiind, de altfel, şi primul judeţ în care au fost carantinate trei oraşe într-o singură zi, însă doar după ce premierul Ludovic Orban i-a cerut prefectului şi conducerii DSP Sălaj să facă demersurile necesare. De la debutul pandemiei, în judeţ au fost înregistrate 4.825 de infectări, dintre care 1.861 sunt cazuri active, iar 113 persoane au decedat.

Vă mai recomandăm:

Ministrul Tătaru, în vizită în judeţul cu trei oraşe carantinate. „Nu trebuia să ajungem la această diseminare în comunitate“

UPDATE Uite carantina, nu e carantina. Cum s-au jucat autorităţile cu nervii a zeci de mii de locuitori din oraşele ameninţate cu închiderea

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite