Destinul unui preot încarcerat de comunişti fără motiv. A sfârşit în închisoare şi a fost reabilitat la un an după moarte

Destinul unui preot încarcerat de comunişti fără motiv. A sfârşit în închisoare şi a fost reabilitat la un an după moarte

Preotul Ioan Călăuz (între cele două cruci), în faţa bisericii din Cehu FOTO Arhivă Marin Pop

Trecutul său politic în cadrul Partidului Naţional Liberal l-a aşezat pe protopopul greco-catolic, în timpul regimului comunist, în atenta supraveghere a organelor securităţii.

Născut în 20 iulie 1884 în localitatea sălăjeană Gârdani, într-o familie de ţărani săraci, Ioan Călăuz a fost singurul din cei nouă copii ai casei care a făcut şcoală, toţi ceilalţi rămânând la coarnele plugului.

După absolvirea Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Gherla, s-a căsătorit şi a fost numit preot în Parohia Crasna, în 1911, pentru ca şase ani mai târziu să fie transferat la Motiş. În timpul primei conflagraţii mondiale, când învăţătorul din localitate a fost concentrat pe front, preotul Călăuz l-a suplinit şi a încercat să nu întrerupă procesul de educaţie, instruindu-i pe copiii din sat, susţine istoricul Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. În 1918 s-a implicat în evenimentele revoluţionare şi la constituirea Consiliului Naţional Român din Motiş şi a fost ales preşedinte al organizaţiei comunale Motiş.

După Marea Unire, s-a specializat ca profesor de religie la şcolile secundare şi a predat această materie la Şcoala medie şi primară din Cehu Silvaniei, pentru ca în 1922, odată cu organizarea parohiei Cehu Silvaniei ca parohie de sine stătătoare, preotul Ilie Călăuz să fie numit ca paroh. După patru ani, devine protopop, cu dreptul de a purta brâu roşu.

A ridica biserica din Cehu Silvaniei

Numele său se leagă de construirea bisericii din Cehu Silvaniei, lucrare definitivată în 1938. Eforturile sale şi ale enoriaşilor sunt consemnate de Ilie Călăuz într-o declaraţie pe care a fost obligat să o dea Securităţii la 16 decembrie 1949 şi care s-a păstrat în Arhivele CNSAS: "Cu multă sârguinţă şi muncă mi-a reuşit ca pentru poporul român din localitate: funcţionari şi colonişti săraci să colectez fonduri şi să ridic biserica şi casa parohială, cari sunt, - pe lângă destinaţia lor - şi o podoabă a comunei noastre".
Potrivit lui Marin Pop, în anul 1924, Călăuz s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, devenind, după trei ani, membru în Consiliul Judeţean al formaţiunii politice, iar la finele lui 1933, preşedinte al organizaţiei liberale din plasa Cehu Silvaniei.

După cedarea Ardealului, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, Ilie Călăuz a rămas în Cehu Silvaniei, alături de credincioşii săi, lucru pe care îl menţionează şi într-un document din Arhivele Securităţii: "La anul 1940 am rămas şi sub era maghiară la postul meu, stând la datorie ca ocrotitor şi sfătuitor a poporului, pentru binele căruia am muncit fără oboseală toată viaţa mea".

Şi-a continuat activitatea politică şi după cel de-Al Doilea Război Mondial, în cadrul PNL Tătărescu şi a primit mandatul de deputat în urma alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, când a candidat pe listele Blocului Partidelor Democratice. A ieşit la pensie în 1947, rămânând, însă, într-un post onorific de secretar la Protopopiatul greco-catolic din Cehu Silvaniei.

În vizorul Securităţii

După cum se arată într-un alt document din Arhivele Securităţii, consultat de istoricul sălăjean, în anul 1948, când noul regim comunist a desfiinţat cultul greco-catolic, Călăuz "nu a opus rezistenţă şi a dus o muncă de lămurire şi între populaţie pentru a semna trecerea la religia ortodoxă".

"Având trecut politic în cadrul partidelor istorice, considerate de către comunişti «reacţionare» şi împotriva regimului de «democraţie populară», în realitate totalitar comunist şi ateu, la 16 decembrie 1949 protopopul Ilie Călăuz a fost chemat la Securitate pentru a da o serie de declaraţii, iar la 12 noiembrie 1951 i s-a deschis dosar de verificare. După cum se recunoştea în adresa Securităţii, i s-a deschis dosar pentru că a fost membru în Comitetul judeţean de conducere al PNL Sălaj. De asemenea, se menţiona că întreţinea «legături cu elementele reacţionare din Cehu Silvaniei şi a partidelor istorice»",

menţionează Marin Pop.

În acest context, Direcţia Regională a Securităţii Statului Baia Mare a decis să i se deschidă dosar de verificare şi să fie încadrat cu informatori: "Se va deschide dosar de verificare. Se va da ordin la Cehul Silvaniei să recruteze informator în anturajul său, sau dacă este urmărit să raporteze numele conspirativ al informatorului". Potrivit istoricului sălăjean, numele de cod al delatorului care se ocupa de supravegherea protopopului era "Calai", fiind "instruit de a supraveghea orice manifestare, legăturile lui precum şi deplasările ce le face şi unde le face".

În august 1952, când a avut loc un nou val de arestări în întreaga ţară, Securitatea băimăreană cerea Parchetului Militar din Cluj efectuarea unei percheziţii domiciliare la casa parohială din Cehu Silvaniei, "unde suntem informaţi că se găseşte material cu caracter subversiv ce interesează ordinea şi securitatea statului". "Percheziţia a avut loc în 15 august, însă nu s-a găsit nimic compromiţător. Cu toate acestea, Ilie Călăuz a fost arestat şi dus la Penitenciarul din Satu Mare", mai spune sursa citată.

"Nu s-a putut stabili activitatea duşmănoasă"

Supus interogatoriului în 2 septembrie, protopopul recunoaşte întreaga sa activitate politică de care era acuzat pe nedrept. După doar trei săptămâni, în noaptea de 25 septembrie 1952, trece fulgerător la cele veşnice, cel mai probabil în urma unui infarct. Decesul său este consemnat în Registrul Acte de moarte al Sfatului Popular al oraşului Satu Mare, la cauza morţii menţionându-se "boală nemolipsitoare".

Ca o ironie a sorţii, la un an după moartea lui Călăuz, Securitatea propunea clasarea dosarului lui, după ce ancheta a stabilit că preotul nu încălcase în niciun fel "canoanele" regimului. "Susnumitului i s-a deschis dosar de verificare pentru a se constata dacă şi în prezent desfăşoară activitate duşmănoasă de către Biroul Raional de Securitate Cehul Silvaniei. Însă nu s-a putut deţine materialul necesar din care să se poată constata dacă ar fi avut ceva legături cu elementele duşmănoase sau să ducă activitate ostile regimului nostru. Menţionăm că din 12 Noiembrie 1951 şi până în cea de a 2-a jumătate a anului 1952 când a decedat nu s-a putut stabili activitatea duşmănoasă din ultimul timp a susnumitului. Faţă de cele arătate mai sus propunem clasarea dosarului de verificare la Arhivele Securităţii şi scoatere susnumitului din evidenţele noastre", se arată într-un referat al Securităţii consultat de căre Marin Pop.

Citiţi şi:

Românul condamnat după un simulacru de proces pentru că ar fi susţinut Revoluţia Ungară. „Cum să-i denunţ pe cei care au avut încredere în mine?“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: