Destinul tragic al Corneliei Veturia Coposu, sora Seniorului. „După ce a îndurat toată mizeria comunistă, nu a mai apucat să vadă zorii libertăţii“
0„Serioasă şi înţeleaptă de mică“, după cum o caracterizează sora mai mică, Flavia, Cornelia Coposu a suferit, alături de ceilalţi membri ai familiei sale, din cauza regimului totalitar comunist, un regim politic străin de interesele noastre naţionale.
Primul născut al familiei Aurelia şi Valentin Coposu, Cornelia Vetura, s-a remarcat prin prin caracterul său puternic, devenind un exemplu pentru fraţii săi mai mici.
Născută în 31 ianuarie 1911, a urmat primele patru clase primare (1917-1920) la Liceul Minorit din Şimleu Silvaniei, după care a studiat doi ani la Şcoala Medie din Zalău. În anul 1922, tatăl a dus-o la Liceul din Blaj, instituţie pe care a absolvit-o în 1928. „La vârsta copilăriei mele era deja domnişoară (ne despărţeau 13 ani de viaţă), nu participa direct la jocurile noastre, ci mai degrabă, le supraveghea. Ea ne citea şi arăta cel mai des planşele colorate ale lexiconului, ne doza cantitatea de dulciuri, veghea la ţinuta noastră şi, de obicei, era arbitru la certurile noastre de copii”, mărturisea Flavia Coposu într-un interviu acordat, în 2009, istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Sălaj.
"Cea mai pătrunsă de spiritul de solidaritate familială"
Asemeni fratelui său, Corneliu (foto dreapta - arhivă Marin Pop), tânăra venea acasă, la Bobota, doar în vacanţe. Potrivit istoricului sălăjean, Cornelia Veturia a fost cea care a decis, „fără drept de contestare”, ca vacanţele şi mai apoi concediile ei şi ale fraţilor săi să fie petrecute acasă, în sânul familiei. „A fost cea mai pătrunsă de spiritul de solidaritate familială”, spunea Flavia Coposu.
Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe – Secţia Chimie a Universităţii din Cluj, Cornelia Coposu s-a angajat ca şefă de laborator chimic la Unio Satu Mare, pentru a fi cât mai aproape de casă. După patru ani, în 1938, când fabrica în care lucra s-a mutat la Bucureşti, a fost nevoită să ia drumul Capitalei. „Nu i s-a dat opţiune. S-a mutat fabrica, s-a mutat şi ea. Şi erau destul de bine plătiţi. Era o fabrică particulară ţinută de unul nu ştiu cum în chema... Unul Şapira a cumpărat-o şi a mutat-o în Bucureşti. Acolo (la Satu-Mare –n.n.) a rămas toată instalaţia pentru făcut vagoane, iar aici s-a mutat când a încetat deja războiul. Şi au făcut armament”, îşi aminteşte Flavia Coposu, referindu-se la Laromet (Laminoarele Româneşti Metalurgice), transformată în timpul războiului în fabrică de armament.
Potrivit lui Marin Pop, după Dictatul de la Viena şi începerea războiului cu URSS, fabrica a fost preluată de statul român, la conducerea ei fiind desemnat „comandorul militar”, în persoana lui Cantacuzino Pascarul: „În momentul cedării Ardealului, el a rugat-o pe Cornelia Coposu să se mute din Bucureşti, în colonie, spunându-i că probabil familia sa se va refugia aici şi să aibă un loc unde să-i primească. Acest lucru s-a şi întâmplat mai târziu, când surorile sale, Doina şi Flavia, s-au înscris la facultate, în Bucureşti”. La fabrica din Bucureşti, cea mai mare dintre fraţii Coposu s-a transferat tot pe un post de şef de laborator.
După moartea protopopului Valentin Coposu, un cutremur puternic loveşte familia. În 11 iulie 1947, când Corneliu Coposu a fost arestat, toate rudele sale apropiate au devenit victime ale prigoanei comuniste. Printre ei, şi Cornelia, care a fost concediată.
Demisă prin ordin de partid
Momentul este rememorat de către Flavia Coposu: „În toamnă (a anului 1947 – n.n.), a chemat-o inginerul şef şi i-a spus că îi pare rău că se desparte de ea, dar a primit ordin şi i l-a arătat, că trebuie să o dea afară. I-a arătat şi hârtia venită de la partid”.
Aşa se face că dintr-o funcţie de conducere, bine remunerată, a ajuns să presteze diverse munci „de jos, prin diverse cooperative, în condiţii de lucru mizerabile, care i-au şubrezit sănătatea. „Astfel, după <<comprimare>>, adică după ce a fost dată afară din serviciu, Cornelia s-a angajat la atelierul Turnicrom din Bucureşti, ca decupeură, unde a lucrat până în 1949. De aici pleacă fiindcă întreprinderea şi-a încetat activitatea. În 1 iulie 1950 se angajează la cooperativa „Construcţia Populară”, ca pontatoare. După numai un an o găsim, câteva luni, angajată la cooperativa „Agrochim”, care s-a comasat, apoi, cu cooperativa „Tehnochimica”. Tot din acel an s-a angajat la întreprinderea chimică „Dealul Spirei”, la început ca muncitoare, dispeceră cu probleme de protecţia muncii, apoi meşteră”, precizează Marin Pop.
Într-o caracterizare-referat din 28 februarie 1966, cerută de Securitate Serviciului de cadre al întreprinderii chimice unde era angajată se sublinia, printre altele, că din punct de vedere profesional „putem arăta că tov. este bine pregătită, pe unde a lucrat – inclusiv la noi – s-a achitat bine de sarcinile ce i-au fost trasate”. Cu privire la problemele politice pe care le avea din cauza „originii nesănătoase”, după cum îi spuneau comuniştii în epocă, în caracterizare se punctează: „Putem arăta că fraţii tov. Coposu – în special Corneliu Coposu – avocat şi ziarist a făcut politică ţărănistă, având în vedere această situaţie credem că nu este cazul a i se atribui tov. Coposu Cornelia o muncă de răspundere”.
„Aşadar, deşi îşi dovedise competenţele profesionale, nu era avansată pentru că întreaga sa familie făcuse politică naţional-ţărănistă”, consideră istoricul sălăjean.
În vizorul Securităţii
Acesta mai spune că sora cea mare a Seniorului a fost, asemeni celorlalţi membri ai familiei, atent urmărită de Securitate, care încerca să afle detalii, prin informatori, despre fratele ei proaspăt eliberat din închisorile comuniste.
Dintr-o astfel de notă informativă primită de locotenentul de Securitate Cîrlova P. de la sursa „Carpaţi Ilie”, datată 18 iunie 1964, reiese că în 11 iunie, informatorul, care lucra la altă secţie a întreprinderii chimice, a vizitat-o pe Cornelia Coposu pentru a afla mai multe detalii despre fratele ei.
„Aflăm că era deja angajat ca zidar la un trust de construcţii, că <<munceşte toată ziua>>, şi că <<este mulţumit că a găsit serviciu>>. Securitatea consideră că informatorul lor putea obţine informaţii despre Corneliu Coposu de la sora sa, dar pentru că nu-l cunoştea personal <<nu a fost dirijat să ia legătura în mod direct cu el>> şi că <<i s-a atras atenţia să nu mai întrebe în mod direct despre Cornel, ci printre alte discuţii, să aibe în vedere şi aceasta, pentru a nu trezi suspiciuni>>”, mai spune Marin Pop.
În anii ce au urmat, Cornelia şi-a secondat mama în toate problemele familiei: „A secondat-o nemijlocit pe mama în treburile gospodăreşti, datorită priceperii ei deosebite în a realiza frumosul. Înfrumuseţa mâncărurile sărace cu diferite artificii, de efect, luptând astfel cu tristeţea pe care ţi-o provoacă sărăcia. Noi toţi din casă îi spuneam mama Grachilor (cu excepţia lui Cornel, care-i spunea Şeriful fără subalterni, şi la o zi de naştere, i-a cumpărat şi o stea de şerif, de gablonţ)”, povestea Flavia Coposu.
A decedat în 20 mai 1988, tocmai în ziua în care Seniorul împlinea 74 de ani. „El, din 1988 ... mi-aduc aminte că de ziua lui s-a prăpădit sora noastră cea mare Tuţi. O făcut stop cardiac, chiar de 20 mai. Din clipa aia el nu şi-o mai sărbătorit ziua niciodată”, îşi aminteşte Flavia Coposu.
„Astfel, după ce a îndurat toată mizeria comunistă, nu a mai apucat să vadă zorii libertăţii de după decembrie 1989”, conchide istoricul.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
